Mărturii
La 6 septembrie 1940 regele Carol al II-lea abdica, lăsându-l pe tron pe fiul său Mihai, pe atunci un tânăr de 19 ani. Situaţia României era dificilă. Pierderile teritoriale din acel an, Basarabia, Bucovina de nord şi Ţinutul Herţei, nord-vestul Transilvaniei şi Dobrogea de sud, spulberaseră România Mare.
Scena abdicării s-a petrecut la ora 8 dimineaṭa, iar la 9.30 Măria Sa Mihai, Marele Voievod de Alba Iulia, a depus jurământul de rege: „Jur credinṭă naṭiunii române. Jur să păzesc cu sfinṭenie legile statului. Jur să păzesc şi să apăr fiinṭa statului şi integritatea teritoriului României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu.” Avea să-şi ṭină jurământul cu onestitate şi simṭ al echilibrului.
Vasile Ionescu, în calitatea sa de director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, a asistat la prima solemnitate din Sala Tronului.
„Solemnitatea s-a desfãşurat la palat, în Sala Tronului unde instalasem special şi microfonul pentru difuzarea acestui capital eveniment şi a documentelor atât de importante de anunţat. Am fost de faţã, ţinându-i microfonul. Prezenţi: generalul Ion Antonescu, prim ministru şi conducător al statului, generalul de corp de armatã Mihail fost vicepreşedinte al fostului guvern prezidat de inginerul Gigurtu, generalul de divizie Teodorescu, fost ministru al Marinei, Nichifor Crainic, fost ministru al Propagandei, precum şi alţi demnitari din suita regală.
Intră regele Carol al II-lea, însoţit de Marele Voievod Mihai. Se dă citire decretului de numire a generalului Ion Antonescu ca prim ministru şi conducător al statului, prin modificarea unor prerogative regale prevăzute în Constituţie. Apoi regele, păşind în faţa microfonului, ţinând strâns la piept pe Marele Voievod Mihai, dă citire actului său de abdicare în favoarea fiului său, care devine Mihai I, Regele României. În sală – o linişte profundă şi emoţionantã. Regele, deşi încearcă să se arate stăpân pe sine, trădează totuşi un mare zbucium. Pe faţa lui încă se vedeau urmele frământărilor prin care a trecut în noaptea albă precursoare a zilei în care trebuia să se înfăţişeze ţării cu o soluţie care să pună în afară de orice pericol însăşi existenţa statului, faţă de evenimentele politice care se succedau surprinzător de repede…”
[Înregistrare realizată de Eleonora Cofas, muzeograf la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti, 1974]
