România va păstra trei zile de doliu săptămâna viitoare pentru a marca moartea fostului ei rege Mihai, care era unul dintre ultimii conducători de pe vremea celui de al doilea război mondial care încă mai trăiau.
Drapelul naţional va fi coborât în bernă din 14 până pe 16 decembrie, interval ce va coincide cu repatrierea trupului său din Elveţia la castelul situat la nord de Bucureşti în care s-a născut.
Sicriul său va fi transferat apoi în camera tronului din fostul Palat Regal din Bucureşti, după care va fi îngropat la Curtea de Argeş, unde sunt îngropaţi şi tatăl şi bunicul lui, Carol al II-lea, respectiv Ferdinand.
Mihai, care a murit marţi la vârsta de 96 de ani, era în mare măsură retras din viaţa publică, după ce anunţase în materie că este grav bolnav, de leucemie.
Dar el a rămas un monarh venerat de mulţi români, care au lăsat flori şi lumânări în faţa Palatului Regal, precum şi la reşedinţa lui, Palatul Elisabeta, din Bucureşti.
Moartea lui a determinat o revărsare de laude din partea unor demnitari, premierul Mihai Tudose calificându-l pe fostul rege drept „un model de moralitate şi demnitate”.
Mihai, descendent al dinastiei germane Hohenzollern, a condus România de două ori, din 1927 până în 1930 şi apoi din 1940 până în 1947, când a condus o lovitură de stat care l-a răsturnat pe mareşalul Ion Antonescu şi a făcut ca Bucureştii să se alăture forţelor Aliate împotriva lui Hitler.
Însă guvernul comunist postbelic a pus capăt monarhiei în ţara balcanică, iar Mihai a fost forţat să abdice şi să plece în exil în decembrie 1947.
Anulându-i-se cetăţenia, el s-a stabilit într-un final în Elveţia, unde şi-a câştigat un trai modest lucrând ca mecanic de avioane şi agricultor.
El s-a întors în cele din urmă definitiv în România în 2002.
AFP (Franţa), 6 decembrie 2017
https://ph.news.yahoo.com/romania-declares-3-days-mourning-king-michaels-death-180909892.html
Traducere: Andrei Suba