Apicultura din Ungaria va beneficia anual de o subvenţie de 4,7 milioane de euro datorită finanţării a acestei ramuri a zootehniei în procente de câte 50% de Uniunea Europeană şi Executivul de la Budapesta, ceea ce va însemna o creştere de 15% faţă de sprijinul acordat anterior – a declarat sâmbătă, la Festivalul mierii şi cozonacului cu miere, organizat la Gyula, secretarul de stat în Ministerul ungar al Agriculturii, István Nagy. Potrivit comunicatului ministerului, secretarul de stat a declarat cu acest prilej că 73% din producţia de miere este vândută de apicultori firmelor care cumpără en-gros, 1% micilor comercianţi, respectiv magazinelor, 1% societăţilor producătoare de dulcuri (cozonac cu miere), iar 25% sunt vândute direct consumatorilor. Din punctul de vedere al densităţii mierii, Ungaria se află pe locul doi din cele 27 de ţări membre ale UE, iar producţia de miere a oscilat în ultimii 10 ani între 15 mii şi 30 de mii de tone, iar numărul familiilor de albine depăşeşte un milion, a adăugat István Nagy. Secretarul de stat a mai afirmat că cea mai importantă sarcină a acestei ramuri a economiei este conştientizarea în oameni a proprietăţilor mierii din Ungaria, faţă de mierea importată din străinătate şi din ţările din afara Uniunii Europene. Mierea din Ungaria este de o calitate excepţională, ceea ce nu se poate spune întotdeauna despre mierea sau despre amestecul de miere importate din China, a mai menţionat secretarul ungar de stat./rganciu/menescu
(MTI – 10 decembrie)