Liga Arabă îndeamnă SUA să anuleze decizia preşedintelui american Donald Trump în privinţa Ierusalimului

Liga Arabă a îndemnat SUA să anuleze decizia de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului. După o reuniune de urgenţă desfăşurată la Cairo, organizaţia a anunţat că această măsură este o încălcare periculoasă a legislaţiei internaţionale. Comunicatul oficial întocmit în cadrul sesiunii de urgenţă din Cairo denunţă decizia preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului şi subliniază că această decizie ameninţă să arunce Orientul Mijlociu în violenţă. Organizaţia adresează un apel comunităţii internaţionale să recunoască statul palestinian, cu Ierusalimul de Est drept capitală. În cadrul unui discurs susţinut la reuniunea Ligii Arabe, ministrul libanez de externe a declarat că statele ar trebui să ia în calcul sancţiuni economice împotriva SUA pentru a determina o reanalizare a situaţiei. Oficialii americani au susţinut luarea acestei decizii şi au insistat că statul îşi păstrează angajamentul în privinţa reluării procesului de pace din Orientul Mijlociu, relatează corespondentul BBC./cstoica/dsirbu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 10 decembrie