Autorităţile române au oprit în acest an aproape 150 milioane de ţigări de contrabandă să ajungă pe piaţa neagră, valoarea capturilor ridicându-se la 80 de milioane de lei, conform datelor făcute publice de British American Tobacco. Cele 150 de milioane de ţigări de contrabandă capturate reprezintă doar 3% din dimensiunea totală a pieţei negre. În porturile Constanţa şi Mangalia au fost înregistrate cele mai mari capturi de la debutul campaniei ‘Stop Contrabandă’. Ucraina şi Republica Moldova sunt principalele ţări de origine pentru ţigările de contrabandă ce ajung în România, în aceste state preţul la ţigări fiind mult mai mic. Traficul ilicit de ţigări prejudiciază anual statul român cu peste 650 milioane de euro, potrivit British American Tobacco, companie implicată activ în combaterea traficului ilicit de ţigarete./eradu/avladucu
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 decembrie)