Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de modificare a legii privind organizarea judiciară. Mai departe, proiectul va pleca la Senat, pentru a fi supus dezbaterii şi votului. Şi proiectul de modificare a legii CSM a fost votat pe articole. În acest caz prevederile proiectului vor intra în vigoare în termen de 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Tot astăzi, Camera Deputaţilor a adoptat şi ordonanţa de urgenţă privind TVA Split. Iulia Gherman detaliază.
Iulia Gherman: Şedinţa Camerei Deputaţilor a început cu dezbaterea unei propuneri de modificare a regulamentului propriu de funcţionare, iniţiată de deputatul UDMR Márton Árpád şi susţinută de parlamentarii puterii şi care stabileşte că amendamentele respinse de comisiile de specialitate nu se mai supun aprobării plenului. Documentul a fost vehement criticat de opoziţie. Deputaţii PNL, USR şi PMP au declarat că noile prevederi ale Regulamentului încalcă decizii ale Curţii Constituţionale şi reprezintă un prim pas pentru instaurarea dictaturii în Parlament. După aproape două ore de discuţii tensionate, în care opoziţia a fluierat toate intervenţiile reprezentanţilor puterii şi s-a prezentat la tribuna Parlamentului cu pancarde pe care scria „Jos cenzura!”, modificările aduse regulamentului au fost adoptate cu 176 de voturi pentru, 88 împotrivă şi 3 abţineri. Rezultatul votului a fost criticat de liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan.
Raluca Turcan: Votul acestei majorităţi nocive României, PSD, ALDE şi, din păcate, UDMR, pune capăt unei democraţii în instituţia care reprezintă baza dezbaterii şi exprimării libere.
Reporter: Imediat după publicarea documentului în Monitorul Oficial s-a trecut la dezbaterea proiectului de lege privind organizarea judiciară. Proiectul de lege prevede, între altele, înfiinţarea unei secţii de investigare a procurorilor şi judecătorilor, obligativitatea ca procurorul şef al DNA să obţină avizul CSM dacă vrea să înfiinţeze servicii teritoriale şi posibilitatea ca soluţiile adoptate de procurori să poată fi infirmate de superiorul ierarhic, dacă acesta le consideră ilegale sau netemeinice. Opoziţia a declarat că proiectul de lege nu respectă recomandările asociaţiilor profesionale din domeniu, iar secţia de investigare a fost apreciată ca instrument de presiune la adresa procurorilor şi magistraţilor. În replică, preşedintele Comisiei parlamentare speciale, social-democratul Florin Iordache, a precizat că documentul legislativ asigură eliminarea intervenţiei factorului politic în justiţie.
Florin Iordache: Dorim o justiţie normală, o justiţie în care să nu mai stăm la cheremul şefului. De aici încolo, fără niciun fel de igerinţă politică, judecătorii vor putea judeca potrivit propriei conştiinţe şi potrivit legilor în vigoare.
Reporter: Deputaţii au adoptat cu majoritate de voturi şi proiectul de lege privind organizarea CSM în forma aprobată de comisie. Potrivit documentului, Inspecţia Judiciară rămâne în cadrul CSM, nefiind transformată într-o instituţie autonomă, aşa cum au propus iniţial parlamentarii PSD şi ALDE, susţinuţi de UDMR. Şi acest al treilea proiect de lege din pachetul care vizează justiţia a fost criticat de opoziţie.
Ion Stelian, deputat USR: Inspectorul şef este cel care îşi face propriile reguli. El îşi numeşte adjuncţii. Inspectorul şef face normele de procedură în baza cărora se vor face acele anchete. Inspectorul şef este cel care face regulamentul potrivit căruia sunt admise persoanele care vor să devină inspectori judiciari.
Reporter: Documentele privind organizarea judiciară şi funcţionarea CSM vor fi trimise la Senat, care este for decizional asupra acestor proiecte de lege. Tot astăzi, în şedinţa de plen deputaţii au adoptat şi proiectul de lege privind plata defalcată a TVA, care prevede creşterea de zece ori a plafoanelor de obligaţii restante la plata pe valoarea adăugată, pentru care firmele vor fi introduse automat în sistemul Split. Din cauza unor defecţiuni tehnice la sistemul electronic de vot, deputaţii şi-au exprimat opţiunea asupra proiectelor de lege privind justiţia prin apel nominal, iar pentru celelalte documente legislative prin vot deschis, cu ridicarea mâinii./atataru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 decembrie