István Pásztor, preşedintele Uniunii Maghiare din Voivodina (VMSZ), a primit, marţi la Budapesta, premiul Duna, acordat pentru al şaselea an consecutiv de către televiziunea publică ungară Duna Televízió personalităţilor sau organizaţiilor care contribuie la propagarea gândirii bazate pe unitatea naţiunii maghiare. „Acest premiu este un exemplu pentru maghiarii din întreaga lume, a serviciului adus în interesul comunităţii maghiare, în slujba naţiunii” – a spus în laudatio Zsolt Semjén, vicepremierul ungar. Acesta a remarcat că, în cei zece ani de când Pásztor a fost ales preşedintele al VMSZ, formaţiunea a devenit mai puternică, mai deschisă către celelalte partide şi organizaţii din Voivodina, punând bazele unor parteneriate fără precedent cu acestea. „István Pásztor a avut puterea şi curajul să restructureze şi sistemul de relaţii politice din Serbia”, a mai spus Zsolt Semjén. În acest timp, a subliniat vicepremierul, VMSZ s-a confruntat cu trecutul istoric, făcând paşi spre reconciliere. În urma alegerilor parlamentare care au avut loc anul trecut în Serbia, organizaţia a reuşit să delege secretari de stat responsabili de patru domenii de importanţă majoră pentru maghiarii de aici. În comparaţie cu Transcarpatia sau cu Transilvania, drepturile maghiarilor din Voivodina nu au cunoscut o îngrădire în ultimii ani şi, totodată, aici funcţionează cu succes un program de dezvoltare economică derulat în parteneriat cu Guvernul Ungariei, comunitatea din Voivodina fiind una din cele mai organizate comunităţi maghiare din Bazinul Carpatic – a adăugat Zsolt Semjén. István Pásztor a declarat, la rândul său, că a fi maghiar în Voivodina zilelor noastre este un avantaj, deoarece „am reuşit ca societatea sârbă să ne accepte, să ne preţuiască”, atât ca o comunitate, cât şi ca indivizi. Liderul VMSZ a adăugat că toate acestea sunt rezultatul efortului de aproape şase ani depus alături de Guvernul Ungariei, deoarece „avem convingerea că naţiunea se poate dezvolta şi consolida, dacă fiecare parte a naţiunii se dezvoltă şi devine mai puternică, iar această sarcină ne revine tuturor”./lendrefy/denisse
(MTI – 13 decembrie)