Profesorul Universităţii John Hopkins din Washington, politologul Charles Gati a scris recent că de abia ce se declanșase cel de-al doilea război mondial şi analiştii ministerului de externe american deja începuseră să contureze tabloul politic al Europei de după război. Scopul acestora era de a nu repeta situaţia creată după primul război mondial și anume nu doreau să salveze pentru a treia oară vechiul continent de ideologiile extremiste şi de politicieni şovini şi agresivi. Au conştientizat importanţa relaţiilor paşnice germano-franceze, au schiţat planul Marshall şi au finanţat în secret partide de orientare de dreapta moderată, cum sunt cele creştin-democrate din Germania sau din Italia.
Şi acest amănunt arată principiile strategiei diplomaţiei americane în legătură cu Europa, care nu s-au schimbat esenţial în ultimele şapte-opt decenii – compromis pe plan naţional şi dominaţia politică a forţelor ataşate democraţiei, economie de piaţă şi pluripartitism, reprimarea extremismului de stânga sau de dreapta. NATO, de şaptezeci de ani reprezintă instituţia prin care SUA „a exportat” acest concept în Europa. Din acest punct de vedere, pericolul major pentru politica Statelor Unite în Europa l-a reprezentat URSS şi mai târziu Rusia condusă de Vladimir Putin. Din această perspectivă putem înţelege adversitatea care există între SUA şi Ungaria chiar şi după preluarea puterii de către Donald Trump, cunoscute fiind relaţiile privilegiate pe care le au guvernul maghiar şi cel rus, sau modernizarea centralei nucleare de la Paks de către firma rusească Rosatom, contract atribuit fără licitaţie publică. Această strategie poate fi cel puţin una din explicaţiile şi pentru intervenţiile repetate şi din ce în ce mai explicite ale ambasadei SUA din Bucureşti împotriva guvernului actual, pe care presa de opoziţie îl acuză că ar face jocul Moscovei. Şi mai trebuie amintit că exponentul cel mai vizibil al acestei concepţii americane, în prezent este miliardarul american George Soros.
Între cele două viziuni – viziunea americană privind Rusia şi cea europeană, în special cea germană, întotdeauna au existat diferenţe, însă în ultima perioadă acestea au devenit foarte acute. Sigmar Gabriel, ministrul de externe german, săptămâna trecută a declarat că trebuie reevaluate relaţiile germano-americane şi chiar şi cele europeano-americane. Acesta a sugerat că diferenţa majoră între poziţia americană şi cea europeană în ceea ce priveşte Rusia, constă în faptul că Washington-ul este interesat doar de echilibrul militar, nu crede în diplomaţie, în vreme ce europenii caută stabilirea unor înţelegeri cu Moscova, care să le asigure securitatea politică, şi nu în ultimul rând cea energetică.
Diferenţele amintite sunt mai mari decât au fost vreodată. Potrivit sondajului realizat de Fundaţia Körber şi Pew Researche, dat publicităţii săptămâna trecută, 78% dintre germani doresc o cooperare cu ruşii, în timp ce în SUA procentul este de doar 45%. Relaţiile dintre SUA şi Germania sunt calificate ca fiind proaste de către 52% dintre respondenţi în Germania şi 18% în SUA. Dintre germani 88% doresc un sistem de apărare european şi doar 9% favorizează parteneriatul cu Statele Unite.
Situaţia este foarte complicată, pentru că francezii contează pe americani în Orientul Apropiat, în schimb britanicii probabil că vor contramanda vizita lui Trump la Londra şi în ciuda promisiunilor finanţarea NATO va rămâne în continuare problema Americii. Atmosfera anti-americană poate să amplifice şi propaganda rusească, cea care e din ce în ce mai puternică nu numai în centrul, dar şi în vestul Europei.
Va urma un an dificil pe ambele maluri a Oceanului Atlantic. Dintr-o eventuală ruptură între Europa Occidentală şi SUA, singurii care ar putea să profite sunt Rusia şi micile dictaturi din estul Europei.
Székely Ervin, Rador
