Traficul rutier va fi restricţionat astăzi, după ora 19:00, la momentul trecerii cortegiului funerar al Regelui Mihai pe sub Arcul de Triumf

Poliţia Capitalei anunţă că traficul rutier va fi restricţionat astăzi, după ora 19:00, la momentul trecerii cortegiului funerar al Regelui Mihai pe sub Arcul de Triumf. Vor fi restricţii pe arterele care converg către monument, respectiv pe bulevardele Constantin Prezan, Mareşal Averescu, pe Strada A. Constantinescu, axul central al Şoselei Kiseleff – tronsonul cuprins între Piaţa Presei Libere şi Arcul de Triumf. Restricţii de circulaţie vor mai fi instituite şi în zilele următoare, în Capitală. În 16 decembrie, vor exista zone în care va fi restricţionat şi traficul pietonal./denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 decembrie)