Calendarul evenimentelor, 21 decembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament

* ora 14:00 – Şedința comună a Senatului şi Camerei Deputaților – dezbaterea şi adoptarea Proiectului Legii bugetului de stat şi a Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018

– Senat

* ora 10:00 – lucrări în plen

– Camera Deputaţilor

* ora  9:00 – şedinţa în plen

* ora 12:30 – vot final

– Ministere

* Primirea de către secretarul de stat pentru afaceri bilaterale și strategice în spațiul euroatlantic, George Ciamba, a ambasadorului Austriei în România, Isabel Rauscher – ora 15:15, la sediul MAE

– Apărare, Interne

* „Crăciunul se petrece în marea familie a Armatei României” – eveniment organizat de Ministerul Apărării Naţionale: serbarea Pomului de Crăciun – ora 13:00, la Palatul Cercului Militar Naţional, Sala de Marmură

* Târgu Jiu: Conferinţă de presă organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj – ora 11:00

– Culte, Biserică

*  În zilele de 21 şi 22 decembrie 2017, la cimitirele, monumentele şi troiţele închinate eroilor din decembrie 1989 din întreaga ţară, ierarhi, preoţi şi diaconi vor oficia slujbe de pomenire a celor care şi-au jertfit viaţa în urmă cu 28 de ani, pentru libertatea poporului român. Astăzi, în Bucureşti, slujbe de pomenire ale eroilor din decembrie 1989 vor fi oficiate la:

  • ora 10:00 – Troiţa din Cimitirul Eroilor Revoluţiei (cartierul Pieptănari, sector 4)
  • ora 12:30 – Troiţele de la Piaţa Universităţii

* Cluj-Napoca: Ceremonie militar-religioasă dedicată cinstirii memoriei eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989; participă prefectul judeţului Cluj, Ioan Aurel Cherecheş – ora 12:00, la Cimitirul Eroilor

– Administraţie

* Buzău: Şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Buzău – ora 10:00, la sediul din Bd. N. Bălcescu nr. 48, Sala „Dimitrie Filipescu”

* Giurgiu: Şedinţă al Consiliului Judeţean Giurgiu (11,00)

* Oradea: Conferinţă de presă organizată de Instituţia Prefectului – Judeţul Bihor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Bihor, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor – ora 9:00, Prefectura Bihor, Sala mare de şedinţe

* Piatra Neamţ: Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Neamţ – ora 14:00, în sala de şedinţe „Ion Creangă”

* Sibiu: Şedinţă al Consiliului Judeţean Sibiu (15,00)

* Timişoara: Conferinţă de presă organizată de Administraţia Aeroportului Internaţional Timişoara – ora 13:30, Salonul Oficial al Aeroportului

* Turda, jud. Cluj: Ședință ordinară a Consiliului Local Turda – ora 13:00

– Social

* Cluj-Napoca: Târg caritabil de cadouri şi decoraţiuni – ora 10:00, Casino Centru de Cultură Urbană Cluj, Parcul Central Simion Bărnuțiu

* Curtea de Argeș: Asociația Autism și Terapii Complementare Curtea de Argeș organizează serbarea de sfârșit de an: vizita lui Mos Crăciun, însoțit de ajutoare de nădejde care vor împărți copiilor mult așteptatele cadouri – ora 14:00, în cadrul Muzeului Municipal. În cadrul evenimentului artistele vocale „Cris&Vero” vor susține și un recital de colinde

– Istorie

* În cadrul proiectului „Interferențe culturale – Românii în Marele Război (1917 – 1918). Spre Marea Unire” are loc expunerea cu tema: „Destrămarea Frontului Oriental. De la alianță la beligeranță”, susținută de prof.univ.dr. Petre Otu, istoric militar – ora 17:15, la Cercul Militar Naţional, Sala Ștefan cel Mare și Sfânt

* Finisajul expoziţiei foto-documentare „Comunismul în România”, realizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) şi Fundaţia „Konrad Adenauer” – ora 17:00, la Biblioteca Naţională a României, Bd. Unirii nr. 22

* Alba Iulia: Vernisajul expoziției „Decembrie 1989 la Alba Iulia”, urmat de proiecţia filmului realizat chiar în ziua de 22 decembrie 1989 la Alba Iulia – ora 12:00, la Muzeul Național al Unirii (21 dec. 2017 – 23 feb. 2018)

* Braşov: Consiliul Județean Braşov, Muzeul „Casa Mureşenilor” Braşov şi Asociaţia Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşii Eroilor „Brașov – Decembrie 1989”, organizează simpozionul comemorativ „Revoluţia din Decembrie 1989 = Răsturnarea Sistemului Politic” – ora 13:00, la Consiliul Judeţean Braşov, sala 120

– Cultură

* „Concert de Crăciun – Poveşti de Iarnă” cu Big Band-ul Radio şi Orchestra de Cameră Radio – ora 19:00, la Sala Radio. Dirijor: Ionel Tudor, solistă: Paula Seling

* Corul de Copii Radio, condus de dirijorul Voicu Popescu, aduce bucuria colindelor la târgul „Alt.Crăciun” (12 – 22 dec.), în zilele de 21 şi 22 decembrie, de la ora 19:30, respectiv 21:30, la Hanul Gabroveni din Centrul Istoric, Str. Lipscani nr. 84-90. În program, colinde din repertoriul românesc şi internaţional

* Evenimentul Sărbătoarea Crăciunului la Teatrul Dramaturgilor Români (TDR) – ora 13:00 la TDR, Calea Griviţei nr. 64-66

* Biblioteca Naţională a României organizează, de la ora 15:00, la American Corner, un atelier despre tradiţiile americane de Crăciun, dedicat elevilor cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani

* Astăzi se deschide seria evenimentelor dedicate sărbătorilor de iarnă organizate în Parcul Titan – ora 18:30; în Piața Universității, la fântâni, în Piața Amzei și în Parcul Bazilescu (21 – 23 dec.) – ora 16:00. La Serbările Iernii, vor fi susținute o serie de concerte de unii dintre cei mai cunoscuți artiști români (21 – 23 dec.)

* Librăria Sophia organizează prezentarea volumului „Propunere pentru nemurire”, de Viorel Grigore – ora 18:00. Invitaţi: pr. Tudor Ciocan, Nicolae Mărgineanu, Maria Magdalena Schubert, Iulian Capsali, Viorel Grigore

* Spectacolul „Ileana, Principesă de România”, dramatizare după romanul autobiografic „,Trăiesc din nou” de Edith Negulici – ora 19:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, Str. Nicolae Creţulescu nr. 8. Un spectacol de şi cu Liana Ceterchi

* Muzeul Municipiului București prezintă spectacolul „Amor, mofturi și politică” după I.L. Caragiale, cu actorii Irina Movilă și Marius Bodochi – ora 19:00, la Casa Filipescu-Cesianu

* Cantautorul Tudor Gheorghe va susține două concerte extraordinare intitulate „Iarna Simfonic Aniversar”, în acompaniamentul Orchestrei şi Corului Naţional Radio, dirijor şi orchestrator: Marius Hristescu – ora 19:00, la Sala Palatului (21 – 22 dec.)

* De la ora 19:00, Universitatea Populară „Ioan I. Dalles”, Primăria București și Asociația Neamunit organizează concertul „Dăruim bucurie de Crăciun”, susținut de tenorul Vlad Miriţă, împreună cu baritonul Operei Naţionale, Basalic Iordache şi pianistul Alexandru Burca

* Vernisajul expoziției consacrate memoriei celor căzuți la Revoluția din Decembrie 1989 a pictorului Ion Gîtlan, participant la Revoluția din 1989 și tatăl primului Erou Martir ucis la Sala Dalles în 21 decembrie – ora 19:00, la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, Foaierul Media (21 dec. 2017 – 12 ian. 2018)

* Concert de cameră extraordinar „Sărbătoarea luminilor” cu Trio Sternin  – ora 19:00, la Templul Coral

* Trei generații de jazzmani se întâlnesc în cadrul unui concert de cool bop și avangardă a jazzului românesc – Paolo Profeti, Albert Tajti, Răzvan Cojanu, Iulian Nicolau și Garbis Dedeian, în ultimul eveniment din acest an al seriei de jazz „Artist in Residence” de la ARCUB – ora 19:30, la Sala Mare ARCUB. Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Internaţional

* Teatrul Nottara îşi reia activitatea şi va prezenta un prim spectacol: „Crăciunul, altfel”, o combinaţie de muzică, dans şi teatru, susţinut de Grupul coral „All’s choir” în parteneriat cu Asociaţia SmartArt – ora 19:30, la sala ArCuB, Str. Batiştei nr. 14

* Proiecția filmului „Brașov 1987. Doi ani prea devreme”, urmată de Q&A cu realizatorul filmului, jurnalistul Liviu Tofan – ora 20:00, la Clubul Țăranului, Intrarea Monetăriei, Șos. Kiseleff nr. 3

* Alba Iulia: Vernisajul expoziţiei de pictură „Cetatea mea, sub zăpadă” – ora 17:00, la Muzeul Principia din Cetatea Alba Carolina. Creaţiile care urmează să fie expuse aparţin elevilor atelierului cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani. Picturile sunt realizate pe suport de carton cu vopsea acrilică şi redau atmosfera feerică din Cetatea Alba Carolina din timpul anotimpului hibernal

* Arad: Premiera spectacolului „Don Juan se întoarce de la război” de Ödön von Horváth, regia: Horia Suru – ora 19:00, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Sala Mare, Bd. Revoluției nr. 103

* Bicaz, jud. Neamţ: Biblioteca orăşenească „Mihai Eminescu” Bicaz, în parteneriat cu Asociația Culturală „Muguraşii Neamţului” organizează spectacolul „E vremea colindelor”, ediţia a II-a – ora 17:00, la sediul Bibliotecii Orășenești „Mihai Eminescu” Bicaz

* Brăila: Filarmonica „Lyra-George Cavadia” Brăila, în parteneriat cu Teatrul „Maria Filotti”, organizează „Concertul de Crăciun” cu Orchestra de cameră a Filarmonicii dirijată de Colonel Petrea Gogu – ora 19:00, în Sala Mare a teatrului

* Cluj-Napoca: Lansare de carte: „Napoca. O istorie recentă a Clujului”, de Zoltán Györke – ora 18:00, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Piaţa Unirii nr. 30

* Cluj-Napoca: Premiera spectacolului „Švejk în concert” după „Peripețiile bravului soldat Švejk”, de Jaroslav Hašek, un spectacol-concert de Ada Milea – ora 19:00, la Teatrul Naţional „Lucian Blaga”, Piaţa Ştefan cel Mare nr. 2-4

* Constanţa: Concert susţinut de Daniel Iancu și Zoltan Octavian Butuc, eveniment prilejuit de lansarea cărții lui Daniel Iancu: „Țânțarul” – ora 19:30, la Doors Club, Str. Traian nr. 68A

* Craiova: Spectacolul „Crăciun la Operă”, în regia Arabelei Tănase, cu participarea sopranei Nelly Miricioiu – ora 19:00, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”

* Deva: Primăria Municipiului Deva și Consiliul Local organizează un concert inedit de colinde, intitulat „Ce sară-i d’aiasta sară” – ora 18:00, în Sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”

* Piteşti: „Gală vieneză” – concert vocal simfonic de Crăciun susţinut de Orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, dirijor: Mircea Holiartoc, soliști: Mihaela Alexa – soprană, Mario Vasiliu – tenor – ora 19:00, la Centrul Multifuncțional, Calea București nr. 2

* Sibiu: Concert de Crăciun: „Seară în armonii de poveste”, susţinut de Filarmonica de Stat Sibiu, dirijor: Harald Ovlovsky, soliste: Melinda Samson – soprană, Claudia Codreanu – mezzosoprană – ora 19:00, la Sala Thalia

* Sibiu: Conferinţă de presă organizată de Muzeul ASTRA din Sibiu – prezentarea bilanţului pe anul 2017 şi a programului muzeului în perioada sărbătorilor de iarnă şi de Anul Nou – ora 11:00, Casa Hermes, sala ‘Studio’, Piaţa Mică nr. 11

* Suhurlui, jud. Galaţi:, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, în colaborare cu Asociaţia Culturală pentru Tradiţie, Istorie şi Justiţie Socială „Casa Rurală Ion Avram Dunăreanu”, Şcoala Gimnazială nr. 1 Suhurlui, Şcoala Gimnazială nr. 1 Rediu, Şcoala Gimnazială nr. 1 Şiviţa şi Frangulea Andrei – consilier local, organizează cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului de datini şi obiceiuri populare de sărbători „Sfânta noapte de Crăciun” – ora 11:00, în comuna Suhurlui, la Casa Rurală „Ion Avram Dunăreanu”, secţie a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi

* Timișoara: Concert coral aniversar dedicat maestrului Diodor Nicoară, la împlinirea a 75 de ani, susținut de Corul „Ion Românu” – ora 19:00, la Filarmonica Banatul, Bd. C. D. Loga nr. 2

* Istanbul: Concert susţinut de muzicienii Mihaela și Adrian Andrei – ora 19:00, pe scena ICR Istanbul

* New York: Are loc evenimentul „Tradițiile Românești de Crăciun” – ora 19:00, la Institutul Cultural Român din New York

– Sport

* Are loc un meci din etapa a 10-a a Ligii Naţionale de baschet masculin: BC SCM Timişoara – SCMU Craiova – ora 19:30, Sala Constantin Jude

* Braşov: Conferinţă de presă prilejuită de organizarea etapelor feminine ale Cupei Mondiale de Sărituri cu Schiurile (5 – 7 ian) – ora 11:00, sala 120 a Consiliului Judeţean Braşov

* Galaţi: Patinoarul Dunărea găzduieşte întrecerile Cupei României la hochei pe gheaţă:

  • ora 18:30 – Grupa A: Progym Gheorgheni – CSA Steaua Bucureşti
  • ora 14:30 – CSM Dunărea Galaţi – Sportul Studenţesc

* Timişoara: Se joacă un meci din etapa a 11-a a Ligii Naţionale de baschet feminin: CS SCM Timişoara – Universitatea Cluj-Napoca – ora 17:00, Sala Constantin Jude

* Glyfada, Grecia: ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe joacă în deplasare cu echipa greacă Olympiakos Pireu, în returukl play-off-ului EuroCup la baschet feminin – ora 18:00, la Centrul ‘Makis Lioukas’

– S-a întâmplat într-o zi de 21 decembrie

* Acum 171 de ani (1846) britanicul Robert Liston (1794-1847) realiza prima operaţie chirurgicală sub anestezie, la University College Hospital din Londra

* Acum 134 de ani (1883/1884), apărea, la Bucureşti, ediţia princeps a poeziilor lui Mihai Eminescu, „Poesii” (cu o scurtă prefaţă semnată de Titu Maiorescu, cel care a definitivat şi publicat ediţia), singurul volum tipărit în timpul vieţii poetului (pe copertă apare anul 1884) (21.XII/2.I)

* În urmă cu 114 ani (1903), în Franţa, se acorda pentru prima oară Premiul Goncourt, pentru „cea mai bună operă în proză a anului”, premiu iniţiat de scriitorul Edmond Goncourt (1822-1896). Acesta şi-a lăsat prin testament întreaga avere pentru înfiinţarea unei Academii care să-i poarte numele. Alcătuită din zece scriitori, Academia acordă, anual, acest premiu, primul laureat fiind John-Antoine Nau, pentru romanul „Force ennemie”. De menţionat că Premiul Goncourt a fost acordat în fiecare an, în pofida a două războaie mondiale sau a altor împrejurări neprielnice

* Acum 104 ani (1913), apărea, în ziarul american „New York World”, primul careu de cuvinte încrucişate semnat de britanicul Arthur Wynne, un jurnalist din Liverpool. Careurile de cuvinte încrucişate au rămas la fel de populare, dar diferă într-o oarecare măsură de cele originale, care erau create în formă de diamant şi nu ofereau rezolvări distincte pe orizontală şi verticală

* Se împlinesc 90 de ani (1927) de când a avut loc votarea Legii privind crearea legaţiei române la Rio de Janeiro (Brazilia), prima legaţie română în America de Sud

* Se împlinesc 80 de ani (1937), de când, la „Carthay Circle Theater”, avea loc premiera primului lung-metraj animat, color și cu sunet, „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”, produs de Walt Disney și regizat de David Dodd Hand, bazat pe povestirea omonimă a Fraților Grimm. Este primul film din seria de filme animate Disney și unul dintre filmele de animație clasică cu cele mai importante încasări din toate timpurile

* Cu 64 de ani în urmă (1953), se înfiinţa Teatrul de Stat de Operetă (ulterior Teatrul Muzical) din Braşov – actualmente Opera Braşov

* Acum 52 de ani (1965) a fost adoptată Convenţia Internaţională pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială, la cea de-a 20-a sesiune a Adunării Generale a ONU, intrată în vigoare la 4.I.1969. România a aderat la Convenţie prin Decretul nr. 345 din 1970

* În urmă cu 49 de ani (1968) se lansa misiunea americană „Apollo 8”. A fost prima misiune cu echipaj care a folosit racheta Saturn V, suficient de puternică încât să permită navei spațiale să orbiteze Luna. Echipajul format din astronauții Frank Borman, James A. Lovell, Jr. și William A. Anders a făcut înconjurul Lunii și a reintrat în atmosfera Pământului cu succes

* Cu 46 de ani în urmă (1971) avea loc crearea, la Paris, a organizaţiei umanitare „Medici fără frontiere” („Médecins sans Frontières”), care are drept scop acordarea de ajutor medical în situaţii de urgenţă ce intervin în urma unui război sau a unei catastrofe naturale (organizaţia a fost distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace în anul 1999)

* În urmă cu 29 de ani (1988), terorişti arabi, susţinuţi de Libia, au provocat prăbuşirea, la Lockerbie (Scoţia), a aparatului B-747 (zborul PanAm 103), care făcea legătura între Londra şi New York, atentat soldat cu 270 de victime

* Acum 28 de ani (1989), avea loc declanşarea Revoluţiei române anticomuniste în Bucureşti: Nicolae Ceauşescu a convocat un miting în faţa Comitetului Central al PCR, în cursul căruia urma să fie înfierată atitudinea protestatarilor de la Timişoara. Mitingul a fost întrerupt de grupuri de protestatari care au fost dispersaţi de forţele de ordine. Ulterior, participanţii la miting, cărora li s-au alăturat şi alţi bucureşteni, s-au regrupat în faţa Hotelului Intercontinental, în Piaţa Universităţii şi în apropierea Ambasadei SUA. În cursul nopţii s-a tras cu muniţie de război în demonstranţi şi apoi s-a degajat terenul cu ajutorul blindatelor

* Tot acum 28 de ani, prin decret prezidenţial s-a instituit starea de necesitate pe teritoriul judeţului Timiş. Cu câteva zile în urmă (la 16 decembrie) la Timişoara izbucniseră manifestaţiile antidictatoriale şi anticomuniste, manifestaţii ce au însemnat începutul Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989

* În urmă cu 28 de ani, aveau loc demonstraţii populare şi confruntări armate la Arad, Sibiu, Braşov, Cluj-Napoca ş.a., soldate cu numeroase victime (răniţi şi morţi) (21, 22 şi zilele următoare)

* Cu 26 de ani în urmă (1991) avea loc semnarea, la Alma-Ata/Kazahstan, a documentului de fondare a Comunităţii Statelor Independente (CSI), de către 11 foste republici ale URSS, devenite între timp state independente (la 8 decembrie conducătorii Rusiei, R. Belarus şi Ucrainei au decis, la Brest/lângă Minsk, crearea CSI); documentul de fondare al Comunităţii, precum şi retragerea lui Mihail Gorbaciov (25.XII.1991) din funcţia de preşedinte al URSS au consfinţit destrămarea şi dispariţia de pe harta politică a lumii a URSS

* Se împlinesc 10 ani (2007) de când Spaţiul Schengen s-a mărit cu 9 state membre ale Uniunii Europene: Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia şi Slovenia

Aniversări – Comemorări

– Solstiţiul de iarnă (ora 18:28, ora României); solstiţiul marchează ziua cea mai lungă (21 iunie) sau cea mai scurtă (20, 21 sau 22 decembrie) a anului

– „Ziua Supravieţuitorului de Cancer” a fost desemnată în anul 2001, la iniţiativa Ligii Române de Cancer, celebrând decizia de a trăi, de a lupta împotriva resemnării şi efortul imens de a supravieţui acestei boli

– „Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România” a fost stabilită prin Legea nr. 198 din 7 noiembrie 2011, la iniţiativa Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. NOTĂ: Prin aceeaşi Lege 198/2011 a fost stabilită şi „Ziua comemorării victimelor fascismului şi comunismului” pe 23 august, iar prin Legea 127 din 30 mai 2017 a fost instituită „Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste”, pe 14 mai

– 1596: S-a născut (la Suceava) cărturarul Petru Movilă, fiu al domnului Moldovei Simion Movilă; crescut în Polonia, unde a primit educaţie militară şi religioasă, va ajunge mitropolit al Kievului (1633); sprijinitor al tiparului şi al şcolii din Ţările Române (m. 1646, la Kiev). NOTĂ: Biserica Ortodoxă Română îl prăznuieşte la 22 decembrie (ziua morţii sale)

– 1861, 21.XII. / 1862, 1.I: S-a născut Constantin Mille, ziarist, scriitor, avocat şi militant socialist; a condus ziarul „Adevărul” (1895-1926) şi a editat ziarul „Dimineaţa” (1895-1926); preşedinte al Asociaţiei presei române; împreună cu Ion şi Sofia Nădejde a contribuit la întemeierea revistei „Contemporanul” (1881-1891) (m. 1927). NOTĂ: „Dicţionarul de literatură română” (1979) dă naşterea la 20.XII.1861

– 1865, 21.XII / 1866, 2.I: S-a născut Gheorghe Bogdan-Duică, critic şi istoric literar; profesor universitar şi primul decan al Facultăţii de Litere a Universităţii din Cluj; membru titular al Academiei Române din 1919 (m. 1934). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003 dă ca dată a naşterii 2.I.1866

– 1886: S-a născut Gheorghe Tătărăscu, om politic liberal; prim-ministru (1934-1937; 1939-1940); ministru în mai multe rânduri; viceprim-ministru şi ministru de externe în perioada 6.III.1945-7.XI.1947; a condus delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Paris (1946); manifestându-şi dezacordul faţă de politica cabinetului dr. Petru Groza este demis (noiembrie 1947) din Guvern, iar la 3.XII.1947 se retrage de la conducerea PNL (Tătărăscu); în 1950 este arestat şi închis la Sighet, de unde va fi eliberat în 1955, colaborând ulterior cu autorităţile; membru de onoare al Academiei Române din 1937 (m. 1957)

– 1903: A murit Gavriil Musicescu, compozitor, pedagog şi dirijor (n. 1847)

– 1933: S-a născut Dan Zamfirescu, istoric literar (cunoscător al aşa-numitei „epoci vechi” a literaturii române), teolog, bizantinolog, editor şi publicist

– 1934: S-a născut Denis Buican biolog, scriitor, filosof, istoric al ştiinţelor şi profesor; autorul unei noi teorii a evoluţiei, teoria sinergică a evoluţiei, şi autorul unei noi teorii a cunoaşterii, biognoseologia; din anul 1969 este stabilit la Paris

– 1935: S-a născut (la Slobozia-Hodorogea, azi în R. Moldova) actriţa Stela Popescu (m. 2017)

– 1938: S-a născut actriţa şi profesoara Adela Mărculescu

– 1954: A murit (la Paris) matematicianul Petre Sergescu, stabilit, din 1946, în Franţa; lucrări de algebră şi teoria numerelor; o atenţie aparte a acordat istoriografiei matematicii, fiind primul din România care a iniţiat cercetări de istoria şi filosofia matematicii; membru corespondent al Academiei Române din 1937 (n. 1893)

– 1966: A murit Valeriu Ciobanu, istoric literar, folclorist, poet şi traducător (n. 1917)

– 1969: A murit fizicianul Alexandru S. Sanielevici; cercetări în domeniul radioactivităţii şi al fizicii nucleare; ca profesor la Universitatea din Bucureşti, a organizat primul laborator de lucrări practice de radioactivitate în România; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1899)

– 1970: A murit Iosif Prunner, pianist şi profesor (n. 1912)

– 1987: A murit Marcel Gafton, traducător (din scrierile lui Eduard Bass, Anatole France, Alexandre Dumas, Jules Renard, Jean Giono, Maxim Gorki, Boris Pilniak, Ivan Turgheniev ş. a.) şi poet (n. 1925) – 30 de ani

– 1998: A murit poetul şi eseistul Dan Laurenţiu (pseudonimul lui Laurenţiu Ciobanu) (n. 1937)

– 2003: A murit Amelia Pavel, istoriograf şi critic de artă (n. 1915)

– 2008: A murit actriţa Raluca Zamfirescu; fiica dramaturgului George Mihail Zamfirescu şi soţia regizorului Ion Cojar (n. 1924)

– 2012: A murit Adrian Neculau, psiholog, profesor universitar, iniţiator de şcoală în psihologia socială (n. 1938) – 5 ani

– 2015: A murit poeta, scriitoarea şi traducătoarea Annie Bentoiu (n. 1927)

EVENIMENTE EXTERNE

– Varşovia: Vizita premierului britanic, Theresa May, în Polonia

– Haga: Ceremonia oficială de închidere a Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI)

– Spania: Alegeri regionale în Catalonia

– Astana, Kazahstan: Au loc noi negocieri de pace între regimul de la Damasc şi rebelii sirieni (21 – 22 dec.)

– Haga (Olanda): Ceremonia oficială de închidere a Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI)

– Niamey, Niger: Manifestarea societății civile împotriva Legii Financiare 2018

– Beijing: Simpozion la care participă susţinătorii procesului de pace arabo-israelian

Aniversări – Comemorări

– 1375: A murit scriitorul renascentist italian Giovanni Boccaccio; cu povestirile sale reunite în “Decameronul” a influențat nu numai dezvoltarea literaturii italiene, dar a creat și modelul genului de nuvelă, reluat în creația multor scriitori europeni (n. 1313)

– 1773: S-a născut botanistul scoţian Robert Brown; în 1827 a descoperit mişcarea dezordonată a particulelor suspendate într-un fluid („mişcarea browniană”) (m. 1858)

– 1854: S-a născut Jules Gillieron, lingvist francez originar din Elveţia; alături de Edmond Edmont, a fost considerat creatorul geografiei lingvistice („Atlasul lingvistic al Franţei”, 1902-1909; „Studii de geografie lingvistică”, 1912 ş.a.); membru de onoare străin al Academiei Române din 1923 (m. 1926)

– 1879 (stilul nou): S-a născut (în Georgia) dictatorul Iosif Vissarionovici Stalin (Iosif V. Djugaşvili), secretar general al PCUS (1922-1953) şi conducător al statului sovietic în perioada 1941-1953; după moartea lui Lenin (1924) a început să-şi consolideze puterea, pe plan intern, prin eliminarea adversarilor politici (Troţki, Zinoviev, Buharin) printr-un lung şir de procese trucate; de asemenea, pentru a elimina orice formă de rezistenţă şi opoziţie, cu ajutorul poliţiei politice secrete, a recurs la o epurare de proporţii: de la mijlocul anilor ‘30 ai secolului XX şi până în 1953 au murit între 8 şi 10 milioane de oameni, executaţi sau deportaţi în lagărele de muncă forţată din Siberia; pe plan extern, profitând (în contextul celui de-al doilea război mondial) de prezenţa armatelor sovietice pe teritoriul mai multor state din estul Europei, Stalin a impus regimuri comuniste în aceste ţări, provocând un nou tip de conflict cu marile puteri, „războiul rece”; politica sa a fost puternic criticată de succesorul său, Nikita Hruşciov (m. 1953). NOTĂ: Mai multe surse, printre care şi http://www.bbc.co.uk/history/historic_figures/stalin_joseph.shtml sau http://www.biography.com/people/joseph-stalin-9491723, menţionează ca dată a naşterii 18 decembrie 1879

– 1890: S-a născut biologul american Hermann J. Müller; unul dintre fondatorii radiobiologiei; a descoperit proprietatea radiaţiilor ionizante de a produce mutaţii (1927); Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1946 (m. 1967)

– 1890: A murit compozitorul danez Niels W. Gade (n. 1817)

– 1899: A murit violonistul şi dirijorul francez Charles Lamoureux (n. 1834)

– 1905: S-a născut scriitorul britanic Anthony Powell (m. 2000)

– 1917: S-a născut scriitorul german Heinrich Böll; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1972 (m. 1985) – 100 de ani

 1918: S-a născut omul politic austriac Kurt Waldheim, fost secretar general al ONU între anii 1972 şi 1981; preşedinte al Austriei (1986-1992); după alegerea sa ca preşedinte au existat numeroase controverse legate de perioada petrecută de acesta în armată în timpul celui de-al doilea război mondial, fiind etichetat drept ex-nazist (m. 2007)

– 1933: A murit Knud Rasmussen, explorator polar danez; a întreprins numeroase expediţii în nordul Groenlandei şi în Arctica americană, studiind viaţa eschimoşilor şi problema originii lor (n. 1879)

– 1937: S-a născut Jane Fonda, actriţă americană de teatru şi film – 80 de ani

– 1938: S-a născut Frank Moorhouse, scriitor australian

– 1940: S-a născut Frank Zappa, chitarist, compozitor rock şi dirijor american (m. 1993)

– 1940: A murit scriitorul american Francis Scott Fitzgerald; unul dintre scriitorii reprezentativi ai „generaţiei pierdute”, autor de romane şi nuvele în care este evocată societatea interbelică americană: „Marele Gatsby”, „Blândeţea nopţii” (n. 1896)

– 1944: S-a născut dirijorul, compozitorul şi pianistul englez Michael Tilson Thomas

– 1947: S-a născut chitaristul şi compozitorul spaniol Paco De Lucia (numele real: Francisco Gustavo Sánchez Gomes), legendă a muzicii flamenco (m. 2014) – 70 de ani

– 1953: S-a născut pianistul ungar András Schiff

– 1958: A murit scriitorul german Lion Feuchtwanger (n. 1884)

– 1966: S-a născut Kiefer Sutherland, actor, regizor şi producător britanic de origine canadiană

-1977: S-a născut Emmanuel Macron (numele complet: Emmanuel Jean-Michel Frédéric Macron), filosof, bancher şi om politic francez; cel mai tânăr preşedinte din istoria Franţei (ales la 7.V.2017) – 40 de ani

– 1992: A murit Nathan Milstein, violonist american de origine rusă (n. 1903/1904) – 25 de ani

– 2014: A murit Udo Jürgens, cântăreţ şi compozitor austriac (n. 1934)