Peste 9 tone de alimente oferite de Arhiepiscopia Iașilor familiilor numeroase din Județele Iași Botoșani și Neamț în perioada Crăciunului

În acest final de an,  Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor a desfășurat o amplă campanie de ajutorare cu alimente pentru masa de Crăciun dedicată celor 147 de familii cu peste 7 copii înscrise în Programul de solidaritate pentru familia cu muli copii – Sf. Stelian.

Ajutorul a provenit, pe de o parte, din rezultatele campaniei Bucurie în familie – pizza pentru fapte bune, realizată în parteneriat cu patru instituții de învățământ din  Iași, iar pe de altă parte din sumele alocate de Arhiepiscopia Iașilor în mod special pentru această activitate.

pro_vita_iasi_ajutoare_1„Prin Campania Bucurie în familie – pizza pentru fapte bune am reușit să strângem aproape două tone de alimente. Diferența, de șapte tone, a fost cumpărată de Arhiepicopia Iașilor. A fost un adevărat tur de forță: aceste mii de alimente au fost cumpărate, cărate, sortate și, în cele din urmă, distribuite în trei județe, Iași, Botoșani și Neamț. A fost o muncă enormă. Iar fără voluntari nu am fi reușit nimic. Doresc să le mulțumesc pe această cale tuturor tinerilor implicați. De asemenea, dorim să mulțumim și părintelui nostru mitropolit Teofan pentru grjia ce o poartă acestor familii numeroase”, a declarat Sorina Hîngănescu, referent al Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor și coordonator al Programului de solidaritate pentru familia cu mulți copii – Sf. Stelian.

pro_vita_iasi_ajutoare_2Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii – Sfântul Stelian este un proiect al Departamentului Pro Vita prin care sunt susținute și promovate 110 familii cu peste 7 copii din Arhiepiscopia Iașilor. Principalele forme de ajutor oferite sunt: burse de studii lunare pentru copiii care au rezultate bune la învățătură și sunt dornici să-și continue parcursul educațional, organizarea Întâlnirilor de Vară, pachete umanitare oferite cu ocazia Nașterii și Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ajutor medical și sprijin în funcție de necesitățile urgente ale fiecărei familii.

Pro Vita Iași este un departament al Sectorului de Misiune din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor care funcționează din anul 2011 și are ca misiune salvarea, protejarea și îmbunătățirea vieții. Proiectele principale se concentrează în jurul informării și consilierii tinerilor, ajutorarea femeilor însărcinate aflate în dificultate, salvarea copiilor de la avort și sprijinirea familiilor cu mulți copiii. Mai multe detalii puteți găsi pe www.provitaiasi.ro, pe pagina de facebook Pro Vita Iași.