Iarna e în toi şi au început deja temperaturile negative. Efectele acestora asupra tenului şi părului nostru se vor face simţite cât ai spune „iarnă”. Pentru a le întârzia apariţia sau pentru a le diminua impactul negativ, iată câteva informaţii utile despre modalitate în care acţionează frigul asupra pielii şi părului nostru.
Majoritatea femeilor se confruntă adesea cu efectele adeverse ale condiţiilor meteorologice calde asupra părului sau pielii. Ceea ce multe persoane nu realizează este faptul că vremea de iarnă poate fi la fel de dăunătoare. De exemplu, aerul rece şi uscat poate dăuna cuticulelor firului de păr, astfel încât acestea nu îşi păstrează aspectul neted. Părul îşi pierde hidratarea, astfel explicându-se de ce multor femei li se usucă excesiv părul iarna.
Uscarea şi ruperea părului care apar odată cu vremea de iarnă au şi un dezavantaj major asupra culorii părului, sporind deteriorarea acesteia, mai ales dacă ai un păr tratat cu coloranţi. Multe femei descoperă cu stupoare cum culoarea părului lor îşi pierde din intensitate imediat ce apare frigul, ceea ce poate fi extrem de frustrant.
Chirurgul plastician Arthur W. Perry afirmă în urma cercetărilor sale următoarele aspecte: „În timpul iernii, temperaturile şi umiditatea pot spori drastic uscarea pielii. Umiditatea sub 30% exercită o serie de efecte secundare neplăcute la nivelul pielii, în special în cazul buzelor şi mâinilor, mai ales dacă ai peste 50 de ani. În lunile de iarnă, umiditatea scăzută usucă pielea şi săpunurile dure îndepărtează uleiurile naturale produse de aceasta. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, capacitatea noastră de a produce uleiuri de protecţie naturale (sebum) scade remarcabil./rlambru
www.independent.md – 28 decembrie