Revista presei internaţionale – 28 decembrie 2017

 

Cotidianul belgian LE VIF anunţă că şefii diplomaţiilor rusă şi americană, Serghei Lavrov şi Rex Tillerson, au avut o convorbire telefonică consacrată programului nuclear nord-coreean, discuţie care a avut loc la iniţiativa Wasingtonului. Adresându-se omologului său american, Serghei Lavrov ar fi subliniat că tensiunile din peninsula coreeană sunt exacerbate de retorica agresivă a Washingtonului faţă de Phenian şi de sporirea pregătirilor militare în regiune, citează LE VIF comunicatul dat publicităţii de Ministerul rus al Afacerilor Externe. Comentând aceeaşi ştire, La Stampa reaminteşte că purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat recent că Moscova este pregătită să joace un rol de mediere între Washington și Phenian, solicitând acordul părţilor implicate. Din Komsomolskaia Pravda aflăm că cei doi diplomaţi au discutat şi despre procesul de pace din Ucraina de Est, Washingtonul fiind invitat să îşi retrimită reprezentanţii în Comitetul Mixt de Coordonare şi Control din Donbass, retraşi în timpul administraţiei Obama. Din aceeaşi zonă, Kiyv Post anunţă că a început procesul de schimb de prizonieri între Ucraina şi rebelii pro-ruşi, primul din ultimii doi ani de conflict, şi aminteşte că preşedintele Petro Poroşenko va participa personal la întâmpinarea prizonierilor ucraineni eliberaţi. De la Moscova aflăm că opozantul rus Alexei Navalnîi nu va putea candida la alegerile prezidenţiale din Rusia, deoarece a fost condamnat în urma unei acuze de fraudă. ROSBALT anticipează criticile la nivel internaţional şi plusează: „Neparticiparea lui Navalnîi la scrutin nu va influența în nici un fel legitimitatea alegerilor prezidențiale din 2018”. Afirmaţie contrazisă de EU Observer, care explică: Uniunea Europeană critică decizia Moscovei şi apreciază că interzicerea candidaturii lui Navalnîi „aruncă serioase îndoieli asupra pluralismului politic din Rusia şi a perspectivei unor alegeri democratice în 2018”.
Tensiunile dintre Polonia şi UE rămân de asemenea în atenţia presei. Reţinem un titlu din publicaţia Rzeczpospolita: „Peisaj european cu Polexit în fundal”, o ironie amară care ascunde noi frământări populiste. „Procesul care a început prin activarea de către Comisia Europeană a art. 7 poate duce la o creștere importantă a aversiunii față de UE în Polonia, care în cele din urmă să facă polexit-ul real. Oficial, nimeni nu doreşte acest lucru, nici Bruxelles-ul, nici Varşovia”, conchide cotidianul polonez. Nici din Germania nu vin veşti îmbucurătoare: publicaţia online Politico scrie că un german din doi estimează că actualul cancelar ar trebui să se retragă înainte de 2021. Angela Merkel şi partidul său conservator (CDU) au câştigat alegerile din luna septembrie, dar au înregistrat scăderi istorice de procente. Încercările de a forma o coaliţie cu liberal-democraţii şi cu Verzii au eşuat după săptămâni întregi de tratative. În caz de eşec al negocierilor, Germania se va îndrepta spre alegeri anticipate, reaminteşte Politico.
De la nelinişti europene la anxietăţi nord-americane: un titlu din Newsweek reia retoric sloganul campaniei lui Donald Trump pentru prezidenţiale, Make America great again, pentru a-l contrapune ultimelor analize ale agenţiei Bloomberg: Economia SUA va fi în curând depăşită de China şi India. „China va urca pe primul loc la capitolele buget militar, producţie, construcţie şi populaţie, urmând să uzurpe până în 2030 locul SUA în topul economiilor lumii”. Publicaţia franceză cu profil economic Les Echos punctează, la rândul ei, evoluţiile spectaculoase din emergenta Indie, care în 2018 va pătrunde în top 5 economii ale lumii, devansând Franţa şi Marea Britanie. Acest progres, precizează Les Echos, „se înscrie într-o tendinţă tot mai accentuată, care va culmina cu instalarea ţărilor asiatice în clasamentul primelor 10 economii ale planetei în următorii 15 ani”.

Ruxandra Lambru

RADOR (27 decembrie)