Medicii de familie nu vor mai acorda servicii medicale decontate de casele de asigurări, până când solicitările lor nu vor fi luate în seamă

Medicii de familie nu vor mai acorda servicii medicale decontate de casele de asigurări, până când solicitările lor nu vor fi luate în seamă, anunţă ei astăzi într-un comunicat de presă. Astfel, medicii continuă să-şi ceară drepturile şi să refuze semnarea actelor adiţionale, transmite reporterul RRA Adriana Turea. Societatea Naţională de Medicina Familiei şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie precizează că nu s-a finalizat niciuna dintre problemele pentru care medicii de familie protestează de mai bine de o lună. Reprezentanţii medicilor de familie susţin că finanţarea asistenţei medicale primare a fost tratată cu mărunţişuri, suma alocată pentru suplimentarea bugetului fiind nesemnificativă faţă de nevoile reale ale cabinetelor, pentru ca pacienţii să poată avea servicii medicale de calitate./lalexandrescu/denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 decembrie)