Mai mulţi experţi din domeniul informaticii susţin că milioane de computere au nevoie de actualizări de securitate după descoperirea unei vulnerabilităţi majore în arhitectura unor procesoare informatice create de compania Intel. Vulnerabilitatea a fost depistată de platforma The Register, specializată în publicarea de informaţii tehnologice, care a menţionat că această eroare ar putea permite hackerilor să acceseze informaţii private.
Se aşteaptă ca firmele Microsoft şi Apple, care folosesc procesoare Intel, să pună la dispoziţie actualizări de securitate în scurt timp. Centrul britanic guvernamental pentru securitate în domeniul informaticii a anunţat că nu există dovezi care să indice că au fost deja exploatate aceste vulnerabilităţi. Acţiunile companiei Intel au scăzut cu peste cinci procente de la data publicării informaţiei cu privire la depistarea acestei vulnerabilităţi, relatează corespondentul BBC./cstoica/fcostea
BBC SERVICIUL MONDIAL – 3 ianuarie