Primul episod al celui de-al unsprezecelea sezon a fost difuzat miercuri 3 ianuarie, actorii protagonişti fiind tot Gillian Anderson şi David Duchovny, în timp ce scenariul şi regia i-a aparţinut mereu lui Chris Carter. Primele recenzii ale acestor noi, proaspete şi newyorkeze Dosare X sunt în mare parte pozitive. Revista Variety pune accentul pe similitudinile dintre clasica atmosferă paranoică a serialului și cea care domnește astăzi în Statele Unite ale Americii, animată de suspiciunile privind legalitatea alegerilor și mai ales de descoperirea unui program de identificare a OZN-urilor, proprietate a Pentagonului. „Monoloagele febrile ale lui Mulder nu au părut niciodată mai la obiect ca acum“ scrie săptămânalul în versiunea sa online. The New York Times, care a avut deja ocazia să vizioneze primele cinci episoade, pariază pe cel de-al patrulea: „The Lost Art of Sweat Fruntea”, scris de Darin Morgan, povestea unui agent FBI care provine dintr-un univers paralel. Chiar dacă Dana Scully are o coafură diferită şi îşi alege ţinutele cu mai mult bun gust, chiar dacă Fox Mulder are fizicul lucrat la sală și nu mai are aspectul tocilarului palid din primele sezoane, chiar dacă acţiunea nu mai este ambientată într-un sumbru Vancouver, chiar dacă 25 de ani sunt un sfert de secol şi tensiunea sexuală dintre cei doi protagonişti (care era unul din punctele de forţa ale serialului) a diminuat puţin, presa din SUA garantează că Dosarele X încă merită să fie vizionate. www.rainews.it
RAINEWS (4 ianuarie)
Traducerea: Cătălina Păunel