Creştinii sărbătoresc astăzi Botezul lui Iisus Hristos în Iordan. În toată ţara au avut loc slujbe de sfinţire a apelor. La Catedrala Patriarhală din Capitală, Boboteaza a fost marcată prin slujba Liturghiei, urmată de cea a sfinţirii aghiasmei mari de către Patriarhul Daniel. Un reportaj de redactorul nostru, Cristian Curte.
Reporter: 12 tone de apă aflată în izvorul aflat în grădina reşedinţei Patriarhale au fost sfinţite astăzi de Patriarhul Daniel. Slujba, la care au asistat câteva mii de credincioşi, s-a desfăşurat în aer liber, între Catedrala şi reşedinţa Patriarhală, în faţa unei cruci de cetină şi flori. La slujba de Bobotează a participat şi Preasfinţitul Sadiq Qais, episcop de Erzurum, din Patriarhia Antiohiei, păstorul comunităţii de creştini arabi ortodocşi din Bucureşti.
La final, Întâistătătorul BOR s-a adresat creştinilor într-un scurt cuvânt de învăţătură: „Prin botez ne îmbrăcăm în lumina harului Preasfintei Treimi în iubirea lui Hristos, în viaţa veşnică a lui Hristos. Viaţa veşnică nu începe după moarte, ci începe încă din viaţa aceasta, când ne unim prin botez cu Dumnezeu cel Veşnic.
Să ne ajute Dumnezeu să simţim bucuria de a fi îmbrăcaţi în Hristos şi de a arăta Lumina Sfintei Treimi prin har şi rugăciune!” – a mai spus Patriarhul Daniel./pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 ianuarie