Oraşul australian Sydney se confruntă cu cele mai mari temperaturi din ultimii 80 de ani

Oraşul australian Sydney se confruntă cu cea mai caldă vreme din ultimii 80 de ani, temperaturile ridicându-se la plus 47,3 grade Celsius. Canicula este atât de accentuată încât jucătorii de la un campionat de tenis au fost obligaţi să iasă de pe terenuri. Temperaturile extrem de mari au dus la întreruperea alimentării cu energie electrică în mai multe zone ale oraşului, iar organizaţiile umanitare s-au mobilizat şi au livrat apă potabilă celor care nu au locuinţe şi locuiesc pe străzi. La grădina zoologică din Sydney îngrijitorii au aşezat în jgheaburi şi cuşti cuburi uriaşe de gheaţă cu morcovi în interior, pentru a răcori animalele. Autorităţile au avertizat că incendiile de arbuşti pot fi cele mai grave din ultimele decenii, cu toate că alerta de incendiu a fost diminuată. Cercetătorii au declarat că principala cauză o constituie schimbările climatice, care transformă Australia, cel mai uscat şi fierbinte continent din lume, într-un habitat vulnerabil la condiţii meteorologioce extreme./mbaciu/pvelisar

BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 ianuarie