Conducerea PSD se reuneşte astăzi, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional, pentru a-l desemna pe noul ministru al apelor, după demisia Doinei Pană, în urmă cu câteva zile. În centrul discuţiilor ar urma să fie evaluarea şi restructurarea celui de al doilea Cabinet propus de social-democraţi, la un an de la preluarea puterii, dar şi organizarea unui congres al partidului. Şi liberalii vor avea, astăzi, prima şedinţă din acest an în care vor face o analiză a modului în care a guvernat coaliţia PSD-ALDE.
Este de aşteptat ca în şedinţa de astăzi social-democraţii să discute şi despre restructurarea guvernului, în condiţiile în care, spunea secretarul general adjunct al partidului, Codrin Ştefănescu, se doreşte un executiv cu mai puţine ministere. De asemenea, nu este exclus să se discute şi despre oportunitatea convocării unui congres extraordinar.
Codrin Ştefănescu: „S-ar putea ca la această şedinţă să abordăm şi alte subiecte. De exemplu, posibilitatea organizării unui congres extraordonar al partidului, să anunţăm candidatul la preşedinţie. /Restructurarea/ guvernului este o idee mai veche a noastră, mai puţini miniştri şi mult mai activi de a lua bani cât mai mulţi de la UE, de a aduce cât mai mulţi investitori aici. După o astfel de şedinţă s-a ieşit cu o decizie luată prin vot, iar cei care au votat altfel s-au supus majorităţii şi am mers cu toţii pe drumul acela”.
Şi la PNL va fi astăzi şedinţă. Liberalii vor face o analiză a guvernării PSD-ALDE. Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, spunea că se va discuta şi despre agenda parlamentară, în condiţiile în care după 20 ianuarie se vor relua dezbaterile în Comisia Specială pe modificarea legislaţiei penale.
Ionel Dancă: „Vom trece în revistă toate promisiunile coaliţiei PSD-ALDE făcute şi neonorate în anul 2017. Pensiile nu mai sunt majorate şi sunt sectoare unde scad salariile cu până la 20% şi vom veni cu iniţiative legislative tot în zona economică, vom discuta despre agenda care se pregăteşte în parlament, din 20 ianuarie se reiau discuţiile pe Codul Penal şi Codul de Procedură Penală”.
În prezent guvernul are în componenţă, pe lângă premierul Mihai Tudose, 27 de miniştri, dintre care trei sunt vicepremieri şi doi miniştrii delegaţi./dursache/menescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 ianuarie)