Siria: cel puţin 23 de morţi în urma exploziei din oraşul Idlib

Cel puţin 23 de persoane au fost ucise şi numeroase altele rănite după producerea unei puternice explozii în oraşul Idlib din nord-vestul Siriei, controlat de rebeli. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), cu sediul în Marea Britanie, a informat că deflagraţia a lovit sediul unei facţiuni rebele minore. Nu se cunoaşte cauza exploziei, care a avut loc în cartierul Thalatheen din oraş, însă unele rapoarte sugerează că a fost o maşină capcană. /astrugar/menescu

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 ianuarie)