Rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, Daniel Torje, a anunţat că îşi va prezenta demisia, în prima şedinţă a Senatului Universitar. Anunţul vine după ce Corpul de Control al ministrului de Interne a început o verificare la această instituţie. Controlul a fost iniţiat în urma unui articol apărut într-un ziar local, în care o studentă îl acuză pe rector de hărţuire sexuală. Daniel Torje a dezminţit, însă, categoric orice implicare a sa într-un astfel de scandal şi a precizat că se urmăreşte, de fapt, înlăturarea sa din funcţie. El a mai spus că alege, totuşi, să demisioneze, pentru a nu implica Academia de Poliţie în scandaluri publice. /dursache/menescu
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 ianuarie).