Ne mai desparte foarte puțin timp până la împlinirea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române. Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul, cu sprijinul postului public de televiziune, TVR, omagiază acest moment istoric de o deosebită importanță prin organizarea, la sediul său, a unei seri de film documentar. Evenimentul va avea loc joi, 25 ianuarie 2018, de la ora 18.30.
Filmul documentar pe care ICR Istanbul îl aduce în premieră pe teritoriul Turciei se numește File de Istorie – 1848 Lumina Marilor Idei și a fost realizat în anul 1978. Este un documentar istoric dedicat luptei de secole a poporului român pentru unitate și eliberare națională. Constituirea unui stat democratic – republică – N. Bălcescu argumentează prin limbă, datini, religie și istorie, geografie și naționalitate ținta noastră: unitatea națională. Miron Costin, Grigore Ureche și Dimitrie Cantemir realizează lucrări care vin să susțină această realitate. Horia, Cloșca și Crișan – răscoala pentru drepturi și emancipare. 1821 – Vladimirescu propaga egalitatea și drepturile egale, fără privilegii feudale. Zaharia Caracalache, Damaschin Bojinea, Ion Eliade Rădulescu, Ștefan Popovici Neagoe, Gheorghe Lazăr, G. Barițiu și alții au contribuit la momentul unirii. La 24 ianuarie 1859 Alexandru Ioan Cuza a realizat Unirea Principatelor și, astfel, s-a creat statul Național Român. La 1877, se cucerește independența de stat. La 1 decembrie 1918, după Marea Unire și Primul Război Mondial, se pun bazele Statului Unitar Național Român. Așadar, vorbim despre un documentar cu referințe ample, cronologice, avându-l consultant știintific pe dr. Mircea Mușat, Muzeul Unirii din Alba Iulia.
Ca o continuare firească a unor proiecte din anii precedenți, menite a celebra mari evenimente și mari personalități ale istoriei și culturii naționale românești, cel de față este închinat evocării memorabilului act de la 24 ianuarie 1859, veritabilă piatră unghiulară a edificiului statal modern român, fără de care ar fi fost de neimaginat formarea statului național unitar român (România Mare,1918).
Seara închinată Micii Uniri continuă seria evenimentelor dedicate unor personalități sau momente marcante ale culturii și istoriei naționale și rolul acestora în realizarea Marii Uniri din 1918.
Seara de film constituie un moment prielnic pentru popularizarea în rândul publicului autohton, dar și a comunității de români stabiliți la Istanbul sau în zonele învecinate a unei pagini memorabile din istoria poporului român, prin care națiunea română modernă a fost definitiv așezată pe harta Europei.
Este un bun moment pentru consolidarea imaginii ICR Istanbul ca platformă de reprezentare şi dialog intercultural. De asemenea, evenimentul contribuie la evidențierea valorilor culturii române, promovarea istoriei și a numelor importante care au determinat viitorul României sau stimularea interesului publicului turc pentru istoria și cultura românească. – transmite ICR Istanbul