Atât Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), cât şi avocatul Corneliu Liviu Popescu, profesor la Universitatea din Bucureşti, au depus plângere penală împotriva fostului prim-ministru Mihai Tudose referitor la o declaraţie a sa care a fost interpretată ca fiind o ameninţare cu moartea, prin spânzurare. Prima plângere a fost depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, iar cea de-a doua la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În plângerea penală trimisă luni agenţiei ungare de presă MTI, PPMT a interpretat afirmaţiile lui Mihai Tudose ca pe o ameninţare cu spânzurare adresată membrilor comunităţii maghiare în cazul în care aceştia îşi vor folosi simbolurile naţionale. Partidul a invocat Articolul 6 din Constituţia României, care stipulează că statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. În interpetarea partidului, faptul că declaraţia a fost făcută de premierul în funcţiune sporeşte gravitatea acesteia. Asemenea afirmaţii pot încuraja elementele extremiste şi pot conduce foarte uşor la izbucnirea unor conflicte interetnice. Plângerea depusă de profesorul universitar Corneliu Liviu Popescu a fost publicată pe portalul Luju.ro. Profesorul-avocat a considerat că premierul a ameninţat cu lichidarea fizică anumiţi membri ai unei minorităţi etnice, folosind un limbaj rudimentar de tip nazist. Corneliu Liviu Popescu a solicitat parchetului să verifice dacă afirmaţia ar putea constitui una dintre infracţiunile pe care le prevăd acele articole ale Codului Penal care se referă la instigare publică, incitare la ură sau discriminare ori încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni. Profesorul-avocat a remarcat că, fiind cetăţean român de etnie română, nu este de acord cu arborarea oficială a unor drapele în alte condiţii decât cele stabilite de lege şi consideră că cei care săvârşesc ilegalităţi trebuie sancţionaţi potrivit legii. Dar în calitate de cetăţean liber şi demn, profesor de drepturile omului şi avocat, consideră absolut inacceptabilă afirmaţia lui Mihai Tudose. În opinia sa, dacă această manifestare nu va fi sancţionată exemplar, va putea fi extinsă şi asupra altor minorităţi şi chiar a opozanţilor politici. Corneliu Liviu Popescu a subliniat: astfel de afirmaţii nu sunt protejate de libertatea de exprimare şi nici nu pot fi considerate o dovadă de patriotism. “Personal îmi este frică într-o ţară în care şeful guvernului este primitiv şi nazist” – se afirmă în denunţ. Fiind întrebat telefonic, miercurea trecută, pe postul Realitatea TV, despre atitudinea sa faţă de aspiraţiile maghiarilor de a obţine autonomia, fostul prim-ministru Mihai Tudose a oferit ca exemplu răspunsul pe care l-a dat cu privire la arborarea unui drapel. Şeful guvernului a repetat: “dacă steagul ăla flutură în vânt, atunci şi responsabilii de acolo flutură şi ei lângă steag”./lendrefy/gpodea
(MTI – 18 ianuarie)