Peste trei mii de soldaţi şi ofiţeri de poliţie brazilieni au descins joi în patru mari cartiere sărace din Rio de Janeiro în primele ore ale dimineţii pentru a aresta traficanţi de droguri şi pentru a-i găsi pe cei suspectaţi că au ucis un inspector de Poliţie, săptămâna trecută. Un purtător de cuvânt al armatei, colonelul Roberto Itamar, a anunţat că la operaţiunea din Rio de Janeiro au participat trei mii de soldaţi, plus efective din cadrul Poliţiei Militare.
Presa locală a estimat că din cadrul Poliţiei Militare au participat circa 400 de soldaţi. Poliţia Militară braziiană efectuează operaţiuni specifice nefăcând parte din armată. Itamar a precizat că în timpul operaţiunii nu au avut loc schimburi de focuri. Postul de televiziune O Globo TV a difuzat imagini cu reţinerea unor persoane, însă Departamentul de Securitate al oraşului Rio nu a furnizat informaţii referitoare la numărul arestărilor operate. Tot joi, organizaţia umanitară Human Rights Watch a precizat, în raportul său mondial, că autorităţile braziliene trebuie să acţioneze decisiv pentru a reduce execuţiile extrajudiciare operate de Poliţie. Maria Laura Canineu, directorul HRW din Brazilia, a declarat într-o conferinţă de presă că Poliţia braziliană are nevoie de „cooperarea comunităţii pentru a lupta împotriva infracţionalităţii de mare amploare care afectează ţara, însă atâta timp cât poliţiştii bat şi execută oamenii fără teamă de consecinţe, comunităţile nu vor avea încredere în Poliţie”.
Potrivit raportului HRW, 437 de ofiţeri de Poliţie brazilieni au fost ucişi în 2016, majoritatea dintre ei pierzându-şi viaţa în timpul serviciului. HRW mai anunţă că ofiţerii de Poliţie au ucis cel puţin 4224 de oameni în acel an./cstoica/lbadiu
http://abcnews.go.com/International/wireStory/soldiers-military-police-move-rio-de-janeiro-slums-52442328 – 18 ianuarie