Curtea Constituţională dezbate astăzi sesizările formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar şi de PNL, faţă de modificările aduse legilor justiţiei. Una dintre sesizări se referă la înfiinţarea Parchetului Special pentru Investigarea Judecătorilor şi Procurorilor. Magistraţii consideră ca prin acest demers este încălcat principiul egalităţii în faţa legii, deoarece ar deveni singura categorie profesională din România cu un Parchet dedicat. La rândul lor, liberalii acuză că modificările aduse legilor justiţiei au fost făcute prin încălcarea mai multor principii constituţionale. Printre acestea, PNL numără încălcarea dreptului la iniţiativă legislativă al senatorilor şi deputaţilor, nerespectarea principiului autonomiei Camerelor parlamentului şi pe cel al bicameralismului. Şi USR a contestat ieri la CCR legile justiţiei, motiv pentru care o decizie finală pe acest subiect va fi luată cel mai probabil luna viitoare./apuscasu/menescu
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 ianuarie)