Reprezentanţi ai Primăriei Chişinău s-au aflat la Iaşi pentru a celebra alături de autorităţile locale Ziua Unirii

Reprezentanţi ai Primăriei Chişinău s-au aflat astăzi la Iaşi pentru a celebra alături de autorităţile locale 159 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, dar şi 10 ani de la înfrăţirea dintre cele două oraşe. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa Alteţei Sale Regale Principele Radu. Primarul interimar al Chişinăului, Silvia Radu, i-a propus edilului ieşean, Mihai Chirica, lansarea unui parteneriat cultural între cele două oraşe, prin care ieşenii şi locuitorii Capitalei Republicii Moldova să poată vizita în mod gratuit muzeele din oraşul înfrăţit./cpodea/schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 ianuarie)