Bucureşti, 23 ianuarie 2018 – Federaţia Română de Darts organizează cea de-a treia ediție a Romanian Darts Festival (RDF), eveniment care se va derula în ultimul weekend din această lună, în perioada 26-28 ianuarie 2018, însumând premii în valoare de peste 15.000 de euro.
Competiția se va desfășura la Hotel Intercontinental, reunind peste 400 de jucători profesioniști de darts, printre care și Michael Unterbuchner, seminfinalist la Campionatul Mondial BDO de la Lakeside și jucători ai echipei naționale de darts a României. Ca de obicei, intrarea pentru spectatori va fi liberă.
RDF presupune două competiţii, respectiv Romanian International Darts Open (RIDO), aflat la a opta ediţie şi Romanian Classic Darts Open (RCDO), care a ajuns la a cincea ediție, ambele desfășurându-se sub egida BDO (British Darts Organisation) şi WDF (World Darts Federation).
Evenimentul este unul important pentru jucătorii de profil, pentru că face parte din circuitul BDO și punctele de la ambele competiţii vor conta pentru calificarea la următoarea ediție a Campionatului Mondial de Darts. Sistemul de premiere la masculin vizează ocupanții primelor 32 de locuri de la RIDO şi ai primelor 32 de la RCDO, în vreme ce la feminin se vor lua în calcul cele dintâi opt poziţii. În faza semifinalelor și a finalelor, Federația Română de Darts premiază cu 1.000 de euro persoana care reușește să realizeze un joc perfect, din nouă săgeți.
Prima zi a evenimentului va fi dedicată deschiderii oficiale, marcate printr-un turneu de warm-up, începând de la orele 18:00, util celor care vor să se antreneze pentru concurs și să se acomodeze cu locul desfășurării competiției. A doua zi, sâmbătă, începând cu ora 10:00, va fi despre RCDO, până în faza semifinalelor la masculin și a finalei la feminin, în vreme ce de la orele 17:30 se va juca un turneu dublu.
În cea de-a treia și ultima zi, duminică, de la 10:00, se va desfășura RIDO, atât masculin, cât și feminin, urmând ca de la 17:00 să se dispute ultimele acte din ambele competiții pe scenă. Pasionații de darts care nu vor fi prezenți la eveniment pot să urmărească fazele finale livestreaming pe federatiedarts.ro, pe pagina de Facebook a Federației Române de Darts și pe winmautv.com. RDF se va încheia nu mai devreme de orele 20:30, iar finalul va fi marcat de festivitatea de decernare a premiilor pentru campionii celor două competiții.
„Ne așteptăm la o prezență numeroasă la cea de-a treia ediție a Romanian Darts Festival, după ce, anul trecut, am avut participanți din 25 de țări. În urmă cu un deceniu, trebuia să călătorim mii de kilometri și să cheltuim mii de euro pentru a avea o asemenea experiență, iar acum avem la București cei mai buni jucători din circuit și putem să ne măsurăm forțele cu ei acasă. Îi încurajăm pe toți cei care sunt pasionați de acest sport să nu rateze evenimentul, care rămâne cel mai important de acest profil din Europa de Est. Avem plăcerea să amintim că România a câștigat dreptul de a organiza Campionatului Mondial de Darts din 2019 la București, unde vom aștepta participanți din peste 40 de țări”, a declarat Vlad Popa, vicepreședinte al Federației Române de Darts.
Despre Federația Română de Darts
Federația Română de Darts a fost înființată în anul 2008 și a parcurs toate etapele necesare introducerii unei noi ramuri sportive și recunoașterea ca federație națională. În tot acest timp, a introdus în circuitul mondial două Open-uri internaționale, a organizat Campionatul European de Darts din 2014 și urmează ca țara noastră să găzduiască, în 2019, Campionatului Mondial, după ce Federația Română de Darts a câștigat licitiația pentru organizarea acestei competiții. Detalii despre competițiile organizate de Federația Română de Darts sunt disponibile pe site-ul oficial și pagina de Facebook.