Cântăreţul britanic Elton John a decis să se retragă din viaţa muzicală şi să-şi încheie activitatea legată de concerte, informează Agenţia Reuters. Elton John şi-a explicat decizia prin faptul că şi-a schimbat priorităţile în viaţă. Acum pe primul loc se află copiii săi şi persoanele apropiate. Se anunţă că muzicianul va efectua un turneu de rămas bun, în luna septembrie 2018. Amintim că, Elton John a împlinit vârsta de 70 de ani, iar, de-a lungul celor 50 de ani de carieră muzicală, cântăreţul britanic a vândut peste 250 de milioane de discuri, ocupând locul 49 în lista celor mai mari interpreţi ai lumii, conform jurnalului „Rolling Stone”./ssirbu/vdraguta
www.rosbalt.ru