Joi, 25 ianuarie, istoricul, diplomatul, filosoful, jurnalistul și romancierul Neagu Djuvara a trecut la Domnul la vârsta de 101 ani. Personalitate extrem de respectată în România, el s-a remarcat prin înţelepciune, putere de muncă miraculoasă şi o erudiţie imensă, dar şi prin opiniile şi replicile extrem de tăioase referitoare la aspectele istoriei noastre dar şi ale vieţii de zi cu zi pe care o trăim.
* * * * *
Neagu Djuvara s-a născut la 18/31 august 1916 la Bucureşti, într-o familie în care tatăl, Marcel, căpitan de Geniu în armata română, se trăgea dintr-o familie veche de celnici aromâni, iar mama, Tinca, aparţinea unei vechi familii de boieri, Grădişteanu, înrudită cu mai toate familiile boiereşti din Ţara Românească.
În anul 1918 tatăl său moare, în urma marii epidemii de gripă spaniolă.
Primul război mondial obligă familia să aleagă calea exilului, către bunicul Trandafir Djuvara, ministru plenipotenţiar al României în Belgia, mai întâi mergând la Nisa, în 1928, apoi la Paris, din 1932.
Neagu Djuvara şi-a definitivat studiile liceale în capitala Franţei, apoi fiind licenţiat în litere la Sorbona în 1937 şi doctor în drept la aceeaşi universitate, în anul 1940.
În anul 1937 se căsătoreşte în Franţa cu France Henriette Marie Gaillet, nepoata generalului Jean Baptiste Estienne, cel care a inventat în 1916 carele de luptă (tancul), cei doi fiind cununaţi de Monseniorul Vladimir Ghika, personalitate remarcabilă a vremii şi rudă cu mama lui Neagu Djuvara.
În 1940 lansează, la Paris, volumul „La législation roumaine en matière de nationalité”.
Tot în 1940 revine în ţară pentru satisfacerea stagiului militar, iar între iunie şi noiembrie 1941, participă la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă. Ca infanterist, Djuvara este rănit uşor la o mână, în faţa Odesei, iar şansa îi surâde, căci, după trimiterea lui la Tiraspol pentru refacere, regimentul este angrenat, dezastruos, în cucerirea Odesei, iar din cei 3.000 de oameni vor scăpa cu viaţă doar 92.
În mai 1943 intră prin concurs în Ministerul de Externe, la „direcţia cifru”, fiind apoi trimis de Antonescu curier diplomatic la Stockholm, la 23 august 1944 (unde avea misiunea să o contacteze pe doamna Kolontay, ambasadorul URSS la Stockholm, ca să reia negocierile de pace cu guvernul Antonescu), cu doar câteva ore înainte de arestarea mareşalului, apoi fiind secretar de legaţie la Stockholm (numit de guvernul Sănătescu) funcţie în care rămâne până în septembrie 1947.
Până în anul 1961, rămâne în exil, militând în diverse organizaţii, fiind secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români de la Paris, apoi jurnalist la Radio Europa Liberă şi secretar general al Fundaţiei Universitare „Carol I”.
În anul 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, cu un contract de doi ani, în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică, la Universitatea din Niamey. Şederea sa în Africa se prelungeşte însă pentru o perioadă mult mai lungă.
În mai 1972 obţine doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei, apoi obţine şi diploma Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris pentru limba sârbo-croată.
Între anii 1984 – 1989, este secretar general al Casei Româneşti de la Paris.
După Revoluţie, în 1990, revine în ţară, între anii 1991 şi 1998 este profesor asociat la Universitatea din Bucureşti, la Facultăţile de Istorie şi de Ştiinţe Politice.
Devine membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi şi al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” din Bucureşti. Este, de asemenea, membru de onoare al Fundaţiei Culturale Erbiceanu.
În anul 2006, Neagu Djuvara a fost decorat cu Ordinul Naţional „Servicul Credincios” în grad de Mare Cruce, iar în ianuarie 2008, a lansat activitatea Fundaţiei Calea Victoriei prin cursul său de istorie „Cum am trăit secolul XX”.
Pe 5 martie 2010, primeşte din partea ambasadorului francez la Bucureşti ordinul Arts et Lettres în grad de Ofiţer, din noiembrie 2012 este Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti şi din 5 decembrie 2012, deţine titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.
La 9 august 2016, istoricului Neagu Djuvara i-a fost conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, la împlinirea a 100 de ani de viaţă.
A scris peste 20 de volume de istorie, diplomaţie, filosofie între care menţionăm „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”, seria istorie, Humanitas, 1999, „Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne”, ediţia a IV-a, Humanitas, 2006 (o carte pitorească, unde cititorul descoperă viaţa ţărilor române de la începutul secolului al XIX-lea şi un mod inedit, mai nuanţat, de a privi domniile fanariote), „Amintiri din pribegie”, Humanitas, 2012 (o carte memorialistică, în care talentul de povestitor al autorului este bine susţinut de biografia sa excepţională), „Aromânii: istorie, limbă, destin, Humanitas, 2012 sau „O scurtă istorie ilustrată a românilor”, Humanitas, 2013.
În scrierile sale, Djuvara a fost un susținător al continuării cercetărilor referitoare la istoria românilor, punând la îndoială calitatea informaţiilor din perioadele interbelică și comunistă, afirmând că anumite părți ale istoriei au fost accentuate sau suprimate pentru a deservi scopuri politice.
De asemenea, Djuvara a fost un critic al atitudinii excesiv de favorabile occidentului în politica românească, sugerând că societatea și cultura române nu pot fi clasificate ca occidentale.
Deşi a primit şi numeroase critici pentru opiniile sale, Djuvara a rămas un înţelept original, un om comunicativ şi un tip extrem de jovial şi elegant.
RADOR – 25 ianuarie 2018
