Una dintre cele mai faimoase pisici din lume, în special datorită aspectului său morocănos în permanenţă, Tardar Sauce, alias Grumpy Cat, a devenit şi mai ”încruntată”, după ce o companie specializată în comerţul cu cafea i-a folosit în mod abuziv chipul pe eticheta unor produse neautorizate.
Încălcarea contractului de drepturi asupra imaginii pisicii i-a adus proprietarei acesteia, Tabatha Bundesen, din Arizona, sudul Statelor Unite, suma de 710.001 dolari, după o decizie luată de un juriu într-un tribunal federal din California.
„Am solicitat juraţilor suma pe care o considerau justă. Aceştia au ajuns la concluzia corectă”, a comentat avocatul proprietarei, David Jonelis. El a subliniat că Societatea Granada Beverage a semnat un contract pentru a folosi imaginea lui Grumpy Cat pe un sortiment de cafea cu gheaţă numit Grumppuccino, însă a utilizat-o şi pe un alt produs, respectiv cafea măcinată.
Este „prima dată când un ‘fenomen pe internet’ câştigă în instanţă”, a mai adăugat dl.Jonelis
O plângere depusă pe 11 decembrie 2015 susţinea că acest „comportament condamnabil al acuzaţilor i-a oferit atât pisicii, cât şi proprietarilor acesteia, un motiv de a fi realmente supăraţi”.
Grenade Beverage a fost acuzată de încălcarea unui contract de utilizare limitată a imaginii lui Grumpy Cat şi a mărcii sale, datând din 2013 „prin comercializarea, în mod repetat, a unor produse neautorizate Grumpy Cat”.
Figura acestei pisici, care nu pare mulţumită niciodată – deşi este foarte sociabilă, după cum a dat asigurări stăpâna ei – i-au adus proprietarei milioane de dolari, după publicarea primelor imagini cu aceasta, în 2012.
Felina cu ochi mari şi albaştri a apărut în numeroase emisiuni de televiziune, pe coperta unor publicaţii precum „Wall Street Journal” sau „New York Magazine”, şi chiar pe Broadway într-o reprezentare a legendarei comedii muzicale „Cats”. De asemenea, imaginea sa poate fi admiraţă în cărţi pentru copii, pe felicitări, tricouri şi a fost folosită pentru realizarea de jucării de pluş şi a altor produse. În plus, Grumpy Cat are şi o statuie de ceară la Muzeul Madame Tussaud din Washington./rcostea/vdraguta
www.lepoint.fr – 26 ianuarie