Trezoreria SUA a motivat extinderea sancțiunilor împotriva Rusiei

Noile sancțiuni ale SUA sunt îndreptate împotriva „exercitării de presiuni” în vederea implementării totale în Ucraina a Acordurilor de la Minsk – a declarat secretarul secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin.
După cum a relatat RIA Novosti, SUA au introdus noi sancțiuni împotriva unui număr de 21 de cetățeni ruși și ucraineni, precum și împotriva a nouă companii înregistrate în Rusia și Ucraina; este vorba de funcționari de rang înalt din Federația Rusă, de structuri ale „Surgutneftegaz” și alte companii rusești. Sancțiunile au fost introduse în legătură cu situația din Ucraina. „Guvernul SUA rămâne fidel păstrării suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei și este înclinat să-i dea la iveală pe cei care încearcă să submineze Acordurile de la Minsk. Cei care pun la dispoziție mărfuri, servicii sau sprijin material persoanelor fizice și juridice aflate sub incidența sancțiunilor SUA din cauza activității lor în Ucraina vor fi atrași într-o activitate care-i poate pune în SUA sub incidența sancțiunilor” – a spus Mnuchin.
În comunicatul de presă al Trezoreriei americane primit de RIA Novosti se mai remarcă, de asemenea, că acțiunile de astăzi „reprezintă o parte a a angajamentelor Trezoreriei de a menține presiunea prin sancțiuni asupra Rusiei, până la îndeplinirea completă a angajamentelor lor în cadrul acordurilor de la Minsk”. „Aceste acțiuni subliniază opoziția SUA față de ocuparea Crimeei de către Rusia și refuzul ferm de a recunoaște încercările acesteia de anexare a peninsulei. Aceste sancțiuni urmează recentei extinderii a sancțiunilor UE” – se remarcă în comuicatul de presă citat de RIA Novosti./snicolau/cvanatoru

www.rian.ru – 26 ianuarie