Johannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus este numele cu care debuta pe scena vieţii, la 27 ianuarie 1756, la Salzburg, copilul-minune al muzicii, care, la numai 5 ani avea să compună piese pentru pian. Amadeus, traducerea latină a grecescului „Theophilos”, „iubitorul de Dumnezeu”, este numele cu care şi-a fascinat contemporanii, a cucerit lumea şi a învins timpul mult clevetitul, dar încă mai mult adoratul Wolfgang Amadeus Mozart.
Nu sunt multe ale sale descrieri şi portrete ale vremii sau postume asupra autenticităţii cărora cercetătorii mozartieni au căzut de acord, majoritatea aflându-se în colecţia reunită la Salzburg Mozarteum Foundation, care prezintă o expunere unică atât a imaginilor familiare ale lui Mozart, cu grijuliu aranjata sa perucă şi cu îndrăgita sa haină roşie, cât şi a mai puţin cunoscutelor reprezentări ale compozitorului. Portretele sale din copilărie surprind spiritul ludic şi graţia păstrate şi în cele mai grele situaţii în care viaţa l-a purtat, cele din perioada de tinereţe şi de maturitate sugerând o adâncire a specialei sale detaşări de lume, uneori cu o privire clară, ţintind spre un orizont nevăzut de ochii neiniţiaţilor, alteori, concentrată asupra propriilor trăiri, sau obosită, răsfrângând asupra privitorului fie o tristeţe nedefinită, fie o urmă de speranţă umbrită de incertitudine.
Un portret din 1762, înfăţişându-l pe Mozart copil, la vârsta de 6 ani, îmbrăcat într-un costum primit în dar de la Curtea Imperială de la Viena, prea puţin preocupat de soldăţelul de jucărie ce pare dornic să îi atragă cumva atenţia, este considerat, în urma unor recente analize biometrice, ca fiind cea mai veche descriere a compozitorului. Cunoscut sub denumirea de ‘Fruhstorfer Mozart’, după numele foştilor proprietarti ai tabloului, o veche familie austriacă deţinătoare a unei berării din vecinătatea casei compozitorului, portretul schiţează zâmbetul specific al muzicianului, ce se va regăsi în majoritatea reprezentărilor ulterioare. A doua cea mai veche descriere, intitulată ‘Lorenzoni Mozart’, din 1763, aflată la Salzburg, îl prezintă pe Mozart tot în costum de curte, şi i-a fost atribuită pictorului austriac de secol XVIII, creditat cu mai multe descrieri ale compozitorului şi familiei sale, Pietro Antonio Lorenzoni. Un alt portret, din 1763 -1764, atribuit pictorului francez Jean-Baptiste Greuze, tot de secol XVIII, aflat la Yale University Collection of Musical Instruments, descrie un copil meditativ, cu o privire caldă, ce transcende spaţiul compoziţiei pentru a se îndrepta direct spre privitor. La Luvru se află un tablou intitulat ‘Wolfgang Amadeus Mozart copil, la clavecin’, pictat de francezul Joseph-Siffred Duplessis, în 1765; muzicianul poartă aici o ţinută de interior, neobişnuită pentru o descriere a sa, parcă invitând privitorul să pătrundă în spaţiul său intim de lucru. ‘Ritratto di Wolfgang Amadeus Mozart’, sau ‘Verona Mozart’, din 1770, atribuit italianului Saverio della Rosa, îl înfăţişează pe muzician la 14 ani, purtând faimoasa haină roşie, aşezat la un clavecin de secol XVI, după cum ţine să menţioneze pictorul, care pune un special accent pe mâna compozitorului, pentru a dezvălui jocul subtil al degetelor ce abia ating clapele.
Inspirat de portretul de la Verona, istoricul şi pictorul german Leopold Bode a reluat, într-un tablou al său, aceleaşi trăsături şi aceeaşi expresie, în 1859, la 68 de ani de la dispariţia fizică a lui Mozart. Aflat la Museo internazionale e biblioteca della musica din Bologna, portretul intitulat ‘Bologna Mozart’, realizat în 1777 de un anonim, la comanda muzicianului Giovanni Battista Martini, care i-a fost şi îndrumător genialul compozitor, îl descrie pe muzician la vârsta de 21 de ani, purtând Ordinul Pintenului de Aur, o distincţie cavalerească recunoscută de Sfântul Scaun, conferită lui Mozart în 1770, de către Papa Clement al XIV-lea, la Roma. Austriacul Stephan Sedlaczek îl imaginează, în tabloul ‘Der junge Mozart am Spinett’ (Tânărul Mozart la clavecin), pictat la început de secol XX, pe Mozart într-un decor sofisticat şi rafinat, înconjurat de tinere aristocrate seduse de captivanta aventură muzicală. În tabloul ‘Le Thé à l’anglaise servi dans le salon des Quatre-Glaces au Palais du Temple’, din Paris, (Ceaiul englezesc servit în salonul cu ferestre largi, la Palatul Templierilor), pictat în jur de 1766 de francezul Michel Barthelemy Ollivier, pictorul reuneşte anturajul prinţului de Conti, stăpânul de atunci al palatului, în faţa căruia copilul-minune, în vârstă de opt ani, cântă la clavecin, în primul său turneu european, din anii 1762-1766. Familia Mozart în turneu este descrisă şi într-o acuarelă datată la 1763, o lucrare a francezului Louis Carrogis Carmontelle, înfăţişându-l pe Mozart într-un costum albastru, împreună cu tatăl său interpretând la vioară şi cu sora sa, Anna Maria, solistă. ‘Della Croce Mozart’ sau ‘Portretul de familie’, cu Mozart în centru, la pianină, pictat în jur de 1780 de austriacul Johann Nepomuk della Croce, îl prezintă pe muzician la 25 de ani, şi este socotit, în baza mărturiilor surorii acestuia, una dintre cele mai fidele asemănări cu Mozart. Inspirându-se din portretul ‘Della Croce”, austriaca Barbara Krafft îl pictează postum, în 1819, în preferata lui haină roşie, la comanda libretistului Joseph Sonnleithner, pentru colecţia de portrete ale compozitorilor faimoşi, de la Gesellschaft der Musikfreunde (Societatea prietenilor muzicii) din Viena. Germanul Christian Leberecht Vogel îl pictează pe Mozart în 1789, într-o compoziţie simplă şi sobră, în tonuri de brun, într-un stil similar cu al conaţionalului său, prieten cu Goethe, Johann Heinrich Wilhelm Tischbein, în timp ce plasticianul Paul Barfus, tot german, îl prezintă pe Mozart în tinereţe, meditând în decorul unei grădini. În lucrarea ‘Tânărul Mozart la orga Bisericii Franciscane din Ybbs’, pictată de germanul Heinrich Lossow, în 1864, micul Mozart cântă la orgă, parcă furişat acolo, dar deloc copleşit de imensitatea instrumentului şi a spaţiului, încântându-i pe călugării care rămân ascunşi după un zid, necutezând să tulbure muzica ce îi vrăjeşte. Un portret cunoscut cu titlul „Bărbat în haină roşie”, scos la lumină de descendenţii lui Johann Lorenz Hagenauer, prieten cu tatăl compozitorului, Leopold, îl prezintă pe Mozart la apogeul gloriei sale, este presupus a fi fost pictat în anii 1789-1790, de Joseph Hickel, pictor la Curtea Imperială a Austriei. O notă aparte face austriacul Johann Georg Edlinger, al cărui portret intitulat ‘Wolfgang Amadeus Mozart’, din 1790, a stârnit numerosase controverse, asemănarea cu Mozart fiind adesea contestată, unul dintre cercetătorii germani exacerbând nota ironică până a la spune că personajul tabloului s-ar putea asemăna mai degrabă cu un măcelar bavarez din München. În tabloul ‘Ultimele ore ale lui Mozart’, pictat de britanicul de origine rusă Henry Nelson O’Neil, de secol XIX, artistul îl descrie pe muzician pe patul de moarte, ascultându-şi propriul Recviem.
Artiştii au evocat şi farmecul, şi geniul copilului-minune care a încântat monarhii Europei, astfel că nu lipsesc compoziţiile de gen în care este prezent şi Mozart. În tabloul ‘Concert la Curtea Împărătesei Maria Tereza’, realizat în 1760 de Martin van Meytens, pictor de curte, artistul descrie un personaj diferit de alte ipostaze, în care era de obicei detaşat de realitate, fie ca un fel de înger pendulând între lumea aceasta şi cea divină, fie ca un geniu muzical singuratic. Meytens îl portretizează aici pe Mozart ca fiind un personaj cu un viu interes pentru realitatea înconjurătoare, privind şi spre spaţiul exterior tabloului, cu o seriozitate dezarmantă. ‘Kaiser Josephs Zusammentreffen mit Mozart’ sau ‘Tânărul Mozart prezentat Împărătesei Maria Tereza de Iosif al II-lea’, la Palatul Schönbrunn, în 1762, pictat de austriacul Eduard Ender, în 1869, rivalizează cu somptuozitatea şi galanteria ‘Prezentării tânarului Mozart marchizei De Pompadour, la Versailles’, un tablou de secol XIX al spaniolului Vicente García de Paredes, oferind o minuţioasă descriere a vieţii de curte.
Portretul considerat de unii nefinisat, de alţii o schiţă pentru un tablou, pictat de prietenul şi cumnatul său, actorul Joseph Lange, datat de unii la 1782, de alţii mai târziu, este una dintre cele mai populare imagini ale compozitorului. Cu a sa cromatică sobră şi cu o tuşă clară, acest portret neterminat se suprapune, poate, cel mai bine peste traiectoria tragică şi scurtă, aproape meteorică, a lui Mozart prin această lume. Muzicologul H.C. Robbins Landon, autorul a cinci cărţi despre viaţa şi muzica lui Mozart, descria această lucrare ca fiind ‘cel mai intim şi mai profund’ dintre toate portretele de maturitate ale lui Mozart şi ‘singurul care a surprins, cu adevărat, atât latura sa profund pesimistă, cât şi natura ambivalentă” a creativităţii sale covârşitoare.
În contrast sau ca o completare a rigorii portretelor din secolele trecute, artista rusă Victoria Fomina aduce în ilustraţiile sale despre muzica şi viaţa lui Mozart o notă ludică, în perfectă armonie cu firea compozitorului, un personaj aproape eteric, dominând compoziţiile scăldate în lumina aurie a unui soare călduros, creând o atmosferă fantastică şi magică. Austriaca Michaela Steinacher captează în portretizarea lui Mozart, prin contrastul viu, în acorduri de roşu şi verde, chintesenţa trăirilor sale tumultuoase, iar olandeza Henryette Weijmar Schultz îi dedică în creaţia sa un capitol special lui Mozart, mărturisind: „Mozart este muza mea, consolarea, bucuria mea”. Compoziţia ‘Micul Mozart’ a artistei cehe Victoria Francisco, din 2012, îl plasează pe compozitor într-un decor fantastic, cu elemente de meticulozitate ce amintesc de Hieronymous Bosch, Jan van Eyck sau Pieter Bruegel cel Bătrân. O ipostază mai provocatoare propune artistul bulgar DGal DGal, printr-o cutezătoare alăturare a lui Mozart cu împărăteasa Sissi, două strălucite figuri iconice ale Austriei. Cu tragice destine ce au scandalizat şi au sedus deopotrivă, cei doi sunt uniţi în această compoziţie de aceeaşi privire şi de acelaşi zâmbet, care sfidează timpul.
Autor: Cristina Zaharia – Agentia de Presa RADOR
