Oferte de muncă în ţările UE şi România

Agricultorii sunt printre cei mai căutaţi peste hotare, potrivit portalului european pentru locuri de muncă Eures, unde sunt postate peste 600 de anunţuri de angajare. Fermele din Spania oferă 150 de posturi, iar cele din Danemarca şi Portugalia 100 şi respectiv 30. Totodată, angajatorii din Marea Britanie caută 50 de măcelari, iar cei din Germania 28 de şoferi de camion. Şi în ţara noastră sunt vacante peste 22 de mii de locuri de muncă, cele mai multe în Bucureşti şi judeţele Prahova, Sibiu şi Arad. Oferta cea mai bogată este pentru muncitorii necalificaţi în domeniul confecţiilor şi pentru agenţii de securitate. Persoanele interesate pot vedea şi alte oferte accesând pagina de internet ANOFM.ro sau se pot prezenta la sediul ANOFM de domiciliu. /apuscasu/menescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI  – 28 ianuarie)