Salvamontiştii au primit în ultimele 24 de ore 57 de apeluri de urgenţă, cele mai multe pentru echipele din Braşov. De asemenea, s-au mai primit alte 20 apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre zona montană. În condiţiile în care, în multe dintre masive, există riscul producerii de avalanşe la altitudini mari, salvamontiştii recomandă prudenţă sporită. Ei spun că traseul trebuie ales pe măsura pregătirii fizice, iar turiştii trebuie să aibă un echipament corespunzător şi alimente necesare, prevăzând situaţii deosebite. De altfel, meteorologii anunţă că există riscul producerii de avalanşe în Munţii Făgăraş şi Bucegi la peste 1.800 de metri altitudine, de gradul patru pe o scară de la unu la cinci./cpodea/gpodea
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 ianuarie)