Comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu, se întâlneşte în această dimineaţă cu noul premier, Viorica Dăncilă. Va discuta despre absorbţia fondurilor europene şi în special despre accelerarea acestui proces de către România. Oficialul european s-a arătat ieri nemulţumită că finalizarea unor proiecte este întârziată şi că ţara noastră este lentă la implementarea lor. Corina Creţu i-a acordat un interviu lui Carmen Gavrilă în care a vorbit despre nevoia simplificării procedurilor pentru accesarea de fonduri europene:
Corina Creţu: Pentru perioada de după 2020 intenţionăm să mergem mai departe cu simplificarea, inclusiv la nivel european. Eu sunt pentru o simplificare radicală, acelaşi set de reguli pentru toate fondurile europene, dar sigur, acest lucru va depinde de negocierile dintre Consiliu şi Parlament, ca şi colegislatori. Dar pentru România, voi avea prima discuţie cu noul guvern şi sunt optimistă, cel puţin, că paşii care s-au făcut până acum pentru simplificarea procedurilor vor fi continuate, pentru că este esenţial să absorbim banii europeni care ne sunt la dispoziţie.
Realizator: Interviul integral cu comisarul european Corina Creţu îl puteţi asculta mâine seară, de la ora 21:00, în emisiunea „Accente Europene”, la Radio România Actualităţi./ilixandru/avladucu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 ianuarie