O găină din Texas a avut parte de nişte onoruri de care puţine păsări au parte – un ferpar oficial. Un ferpar plătit ca omagiu pentru Big Mama, o găină din rasa Roşie de Rhode Island, în vârstă de 6 ani, a apărut, săptămâna trecută, în ziarul „The Eagle” din Bryan, o localitate din statul Texas.
„Nu multe găini merită un ferpar, dar ea îl merită”, a declarat familia care a adoptat-o pe Big Mama. În ferpar se precizează că, iniţial, Big Mama a fost crescută într-un apartament din Houston. La un moment dat, stăpânii ei au dorit să o euthanasieze, în anul 2013, dar un veterinar milos a făcut în aşa fel încât găina să-şi găsească un nou cămin. Ea a fost adoptată de Stephanie şi Gregory Sword şi de cei doi fii ai lor, familia locuind în College Station. Cu toţii spun că au îndrăgit găina instantaneu, din momentul când i-au văzut fotografia. „Big Mama a descoperit curând ce bine este să ai o viaţă minunată, să te plimbi prin iarbă şi să stai cu alte păsări”, se spune în ferpar. „Îţi mulţumim că ai făcut parte din viaţa noastră”, mai scrie în ferparul oficial./adanga/vdraguta

www.huffingtonpost.com