Primăria Municipiului București, prin Teatrul de Comedie, anunță înscrierile la două dintre proiectele sale bine-cunoscute, Concursul de Comedie Românească șiCOMEDIA ȚINE LA TINEri care au scos la iveală, de-a lungul anilor, noi talente în domeniul dramaturgiei și al regiei de teatru.
Concursul de Comedie Românească, ajuns acum la cea de-a XIII-a ediție, își propune să identifice și să premieze cele mai bune texte comice scrise de autori români. Premisa concursului este aceea că un spectacol impresionant porneşte de la un text pe măsură, dar găsirea acestui text nu este mereu cel mai uşor lucru de realizat. De aceea, festCO, prin intermediul Concursului de Comedie Românească şi-a propus, de unsprezece ediţii, mai exact din anul 2006, să descopere texte inedite care să asigure baza unor noi montări, încurajând şi stimulând noi generaţii de dramaturgi.
Pentru înscrierea în concurs a pieselor de comedie (nepublicate și nemontate pe scenă, la teatrul de televiziune sau radiofonic), vor fi trimise 3 exemplare ale textelor la adresa: Strada Sf. Dumitru, nr. 2, sector 3, cod 030079, București.
Piesele, tehnoredactate cu diacritice, având scris titlul, dar fără menţionarea autorului, vor fi trimise într-un plic format A4, împreună cu un plic mai mic, sigilat, care va avea scris pe exterior titlul piesei, iar în interior datele de identificare ale autorului. Manuscrisele trimise pentru concurs nu se înapoiază.
Data-limită de depunere a textelor este 2 aprilie 2018. Câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul Festivalului Comediei Româneşti – festCO, ediția a XVI-a, 2018.
Cea de-a IX-a ediție a Concursului COMEDIA ȚINE LA TINEri proiect inițiat de Teatrul de Comedie cu sprijinul Primăriei Municipiului București, în parteneriat cu Clubul UNESCO Adolescenții, continuă promovarea și susținerea tinerilor regizori de teatru, oferindu-le ocazia de a monta proiecte independente pe scena unui teatru profesionist. Rezultatele pozitive ale acestui demers sunt concretizate de prezența tot mai activă pe scenele românești a câștigătorilor edițiilor precedente: Vlad Cristache, Alexandru Mâzgâreanu, Vladimir Anton, Eugen Gyemant etc.
Propunerile trebuie să cuprindă un text de comedie/ satiră românească sau universală, putând fi o adaptare sau o dramatizare după un text în proză. Proiectul premiat în cadrul concursului va intra în producție în stagiunea următoare, la Sala Nouă a Teatrului de Comedie, rămânând în repertoriul acestuia.
În prima etapă, tinerii regizori cu vârsta până în 35 de ani sunt rugați să-și depună proiectele la Teatrul de Comedie, data-limită de depunere fiind 2 aprilie 2018. În etapa următoare, juriul le va nominaliza pe cele eligibile pentru concurs, anunțul fiind făcut după data de 10 mai 2018.
Proiectele propuse, cuprinzând:
– textul ales
– conceptul regizoral
– schițele de decor și de costume
– distribuția
– CV-ul regizorului
– o înregistrare video cu un spectacol/ examen realizat anterior (este suficient un fragment relevant),
vor fi trimise în trei exemplare, în format fizic, la adresa Teatrului de Comedie. și electronic, la adresa de e-mail: claudiu_sl@comedie.ro.
Câştigătorii vor fi anunţaţi în cadrul Galei Festivalului Comediei Româneşti – festCO 2018, care va avea loc la sfârșitul lunii mai.
Ca în fiecare an, așteptăm cu nerăbdare propunerile dramaturgilor și regizorilor români, călăuziți de motto-ul „Teatrul de Comedie ține la TINEri”.
Evenimente organizate de Primăria Municipiului București prin Teatrul de Comedie.