Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar au protestat, în stradă, în Bucureşti

Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar au protestat, astăzi, în stradă, la Bucureşti, nemulţumiţi, între altele, de comasarea unor clase şi grupe din unele unităţi de învăţământ, de salariile mici, de faptul că nu le sunt plătite unele drepturi câştigate în instanţă. După ce au protestat în faţa Ministerului Educaţiei, reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret au fost invitaţi să discute la Palatul Victoria cu noul şef al guvernului, Viorica Dăncilă. Liderul sindical Marius Nistor a precizat după întâlnirea de la sediul executivului.
Marius Nistor: În urma discuţiilor s-a stabilit ca în perioada imediat următoare, prin intermediul prefecturilor, să se organizeze comisii de dialog social, unde vor fi chemaţi reprezentanţii inspectoratelor şcolare, ai federaţiilor sindicale şi, bineînţeles, reprezentanţi ai părinţilor, pentru a discuta toate aceste cazuri referitoare la comasările şcolilor, la comasări de clase.
Realizator: Săptămâna viitoare, sindicaliştii vor continua discuţiile cu reprezentanţii autorităţilor pentru a clarifica şi modul în care se acordă voucherele de vacanţă, precum şi câte persoane din educaţie au dreptul să le primească. Ei au primit asigurări că nu vor fi probleme cu acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă, întrucât guvernul a aprobat chiar astăzi regulamentul referitor la aceste sporuri, a mai declarat Marius Nistor./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 31 ianuarie