Televiziunea – aceea cutie minunată care ne aduce în casă instantaneu imagini din toată lumea – reprezintă una din cele mai frumoase invenţii ale secolului XX.
În România, televiziunea a pătruns încă din perioada în care aceasta era într-un stadiu incipient și experimental în toată lumea. În 1937, inginerul Cristian Musceleanu a creeat primul post experimental de televiziune din România, la Şcoala Politehnică din Bucureşti. În România, primul emiţător de televiziune a fost construit în 1953. După numeroase teste, pe 21 august 1955 au început în mod regulat emisiuni care conţineau filme şi cronici de actualităţi făcute de Ministerul Poștelor și Telecomunicațiilor la Poşta Vitan, sub sigla „Studioului Experimental de Televiziune – București”. Aceste emisiuni experimentale au fost realizate cu o singură cameră construită prin forţe proprii de către inginerii români. Anul următor (14 decembrie 1956) au fost montate antena și un emițător de mică putere pe Casa Scânteii (azi Casa Presei). Televiziunea Română a început să emită oficial la 31 decembrie 1956 dintr-un studio improvizat aflat în cartierul Floreasca, pe str. Moliere, nr.2.
Emisia a fost pornită pentru o noapte. Semnalul a fost recepționat numai în Bucureşti, de câteva sute de televizoare, importate din Uniunea Sovietică pentru personalitățile momentului. După emisiunea inaugurală, programul televiziunii a fost suspendat pentru două luni, ca să se termine amenajarea studioului de crainici și primele instalații. Întreaga aparatură folosită la început în Televiziunea Română era rusească. Anul următor a fost achiziţionat primul car de reportaj şi a fost realizată prima transmisiune exterioară în direct, cu ocazia recitalului dat de Yves Montand la Sala Sporturilor din Floreasca. În martie 1957 a debutat „Emisiunea pentru sate” (actuala „Viața Satului„), cea mai longevivă emisiune de la televiziune. Două luni mai târziu (5 mai), s-a făcut prima transmisie sportivă în direct, pentru ca la 1 iunie să fie transmisă prima emisiune pentru copii de la Teatrul „Țăndărică”. Au fost create emisiuni care, datorită calităţii, au căpătat o mare audienţă: Teleenciclopedia,
Telecinemateca, Teatrul TV, Dialog la ditanţă … Au fost cumparate seriale occidentale. Fireşte, o atenţie deosebită a fost acordată prezentării situaţiei politice. Principalele evenimente interne și internaționale au fost prezentate la început într-o emisiune zilnică intitulată „Informațiile după-amiezii”, devenită mai târziu „Jurnalul Televiziunii”. În televiziune personalul (realizatorii, redactorii, inginerii, tehniciunii) a fost atent secţionat, fiind aleşi cei mai buni profesionişti. Din păcate, până în 1989 funcţionarea televiziunii a fost puternic influenţată de factorul politic, care a cenzurat unele emisiuni sau a stabilit durata de emisie.
Arhiva de istorie orală – Radio România vă prezintă în luna februarie câteva amintiri legate de istoria Televiziunii Române: Paul Niculescu – Mizil (fruntaş comunist), Leon Sărăţeanu (jurnalist) şi generalul Nicolae Dumitru (director general al Radioteleviziunii Române în anii ‘80).
