Inspirate de Jocurile Olimpice grecești din secolele VIII î.Hr. – IV d.Hr. și cu o istorie de aproape 100 de ani, Jocurile Olimpice de iarnă reprezintă cel mai așteptat eveniment sportiv din iarna acestui an. Prima ediție a avut loc în anul 1924 în Chamonix, Franța și a reunit 5 sporturi practicate la acea vreme: bob, curling, hochei pe gheață, patinaj și schi.
Jocurile Olimpice de iarnă, organizate de Coreea de Sud pentru prima dată, sunt găzduite în acest an, în perioada 9-25 februarie, de orașul PyeongChang. În această țară a mai avut loc și o ediție a Jocurilor Olimpice de vară, la Seul, în 1988.
Romfilatelia este alături de sportivii români participanți la cea de-a XXIII-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă, PyeongChang 2018 prin introducerea în circulație a unei emisiuni de mărci poștale dedicate acestui eveniment sportiv internațional. Noua emisiune de mărci poștale Jocurile Olimpice de iarnă 2018 va fi disponibilă începând de vineri, 9 februarie 2018, în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, precum şi în magazinul nostru online: http://romfilatelia.ro/store/.
Emisiunea ilustrează patru discipline olimpice. Bobul este reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 2,50 lei, schiul alpin este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei, proba de schi fond este prezentată pe timbrul cu valoarea nominală de 8 lei, iar proba săritura cu schiurile este redată pe timbrul cu valoarea nominală de 15 lei.
Anul acesta, uniformele purtătorilor de medalii și însoțitorilor sportivilor sunt inspirate de culorile steagului național al Coreei de Sud – roșu, alb și albastru.
Sportivii medaliați vor primi, în loc de flori, păpușa-mascotă Soohorang. Aceasta va purta pălării de aur, argint sau bronz, precum și o floare de hârtie, cunoscută sub numele de uhsahwa. De asemenea, vor primi și un obiect din lemn împodobit cu scene de pe muntele din PyeongChang, pe care scrie „PyeongChang 2018”, în alfabetul coreean Hangul.
În cadrul evenimentului sportiv sunt incluse 15 discipline, din 7 sporturi: patinaj (patinaj artistic, patinaj viteză și patinaj viteză pe pistă scurtă), schi (alpin, fond, liber, combinată nordică, sărituri cu schiurile și snowboard), bob (bob și skeleton), biatlon, curling, hochei pe gheață și sanie.
România a participat pentru prima dată la Jocurile Olimpice de iarnă la ediția din 1928, de la Saint Moritz. Țara noastră nu a avut reprezentanți la ediția inaugurală de la Chamonix, din 1924, și la competiția din 1960, de la Squaw Valley. În 1968, la Grenoble (Franța), România a obținut medalia de bronz, cu bobul masculin 2 persoane, cu echipa formată din Ion Panțuru și Nicolae Neagoe.
La Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang, țara noastră va participa la probele de schi alpin și fond, sărituri cu schiurile, biatlon, bob, sanie și skeleton.
Emisiunea de mărci poștale este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre, minicoala de 5 timbre+1 vinietă și blocul de 4 timbre.
Romfilatelia mulțumește Comitetului Olimpic și Sportiv Român pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi Biroul Relaţii Publice:
Tel: 021 / 337 24 42