În Dicţionarul explicativ al limbii române, termenul de malagambist semnifică un tânăr al anilor 1940 – 1960, îmbrăcat ultramodern şi cu un comportament nonconformist, „liberal”, „şmecher”, spre frivol. Termenul este asociat cu numele lui Sergiu Malagamba, „Serghei” cum îi spuneau apropiaţii, un rebel total, un virtuoz percuţionist – fiind considerat cel mai bun baterist român din istorie -, compozitor, dirijor, aranjor, un veritabil showman şi mentor al multor muzicieni din perioada de după război dar şi din vremea noastră, însă şi un adevărat dandy al Bucureştiului anilor ’40, un creator de trenduri în societatea românească a acelei epoci, o adaptare a modei italiene a vremii. Fiindcă lui Malagamba îi plăcea să fie spilcuit, să adopte o ţinută ostentativă, provocatoare chiar, atât prin combinaţii ciudate de culori cât şi prin croieli extrem de îndrăzneţe ori prin tunsori extravagante. Concepţia sa despre „look” a fost adoptată de membrii orchestrei sale, iar mai apoi de publicul spectator pasionat de jazz, pentru ca finalmente, să capete o notorietate remarcabilă în rândul tinerilor de atunci. Toţi aceştia erau deci malagambişti.
Acum, la împlinirea a 105 ani de la naşterea sa, Sergiu Malagamba rămâne unul din acei oameni pe care trebuie să îi regăsim în paginile de istorie, tocmai fiindcă şi-a pus o puternică amprentă asupra societăţii româneşti, rămasă în legendele de cartier şi în memoria multor generaţii care îl apreciază, încă, în mod deosebit.
Sergiu (Serghei) Malagamba s-a născut la 6 februarie 1913, la Chişinău, într-o familie de origine armeană.
În perioada 1931 – 1933 a început studiul muzicii la Conservatorul „Unirea” din oraşul natal, cu profesorul Gheorghi Iateakovki.
În anul 1935 a debutat ca baterist în formaţia de muzică uşoară a lui Nicolae Cireş, la Chişinău, apoi, în 1936, a devenit instrumentist la Max Halm, la Bucureşti şi baterist în orchestra Joe Reininger, tot din Bucureşti, cu care a participat la turnee în Egipt şi Sudan.
În 1939 a dirijat primul său concert de muzică uşoară cu Orchestra Malagamba, cu care a cântat în barurile Melody şi Continental, până în anul 1941. Malagamba a fost unul din conducătorii de orchestră care au introdus în ţara noastră jocul de scenă al interpretării instrumentale în concertele de muzică uşoară şi de estradă, iar ca percuţionist, Malagamba a transformat tobele într-o veritabilă orchestră, printr-o rară fantezie şi virtuozitate.
A colaborat cu numeroase formaţii de muzică uşoară, cum erau cele ale lui Dinu Şerbănescu, Ion Vasilescu, Henry Mălineanu şi Edmond Deda, de toţi aceştia legându-l şi frumoase prietenii.
În perioada 1941 – 1945 a fost baterist în orchestra teatrului Gioconda, apoi a înfiinţat prima formaţie de jazz simfonic din Bucureşti în 1942, pe care a dirijat-o într-un concert demonstrativ la sala ARO.
În acele vremuri, când Sergiu Malagamba, Theodor Cosma şi Dinu Ştefănescu cântau la Cabaretul de la Mon Jardin, din incinta fostului Hotel Dorobanţi, formaţia lui Malagamba era bisată mereu, serile de dans erau din ce în ce mai antrenante iar tinerii se înghesuiau să participe la spectacolele celor mai mari instrumentişti ai vremii.
A colaborat în repetate rânduri cu Maria Tănase, mai ales pe estrada teatrelor de revistă bucureștene, începând din anii ’40.
În 1942, celebrul percuţionist este ridicat de Poliţie şi internat în lăgarul de la Târgu-Jiu, fiind acuzat de a fi „şef de sectă religioasă periculoasă siguranţei Statului”, tocmai din cauza malagambismului – moda vestimentară a acelor ani care cuprinsese mari mase de tineri dar şi personalităţi marcante ale scenei precum Constantin Tănase, care a apărut în faţa spectatorilor îmbrăcat extravagant. Scandalul a fost declanşat în presă, un gazetar sugerând că tineretul murea în lupte, iar malagambiştii sfidau lumea… Adică statul era ameninţat de frizura tăiată la spate perfect drept, după metoda celebrului frizer „Gică Vapor”, de pălăria care era musai cu boruri late şi panglică fină, de cămaşa obligatoriu uni, asortată cu o cravată cu nodul mic, lungă până peste curea, de sacoul în carouri ample, de pantalonii cu patru pense, cu manşeta strânsă la glezne şi neapărat mai scurţi astfel încât să asigure vedere la ciorapii din lână fină, în dungi în culori tari, sau de pantofii din antilopă, cu talpa de crep foarte groasă. E de la sine înţeles de ce, după încarecerarea lui Malagamba, mii de elevi au protestat vehement pe Calea Victoriei.
Malagamba a reintrat apoi destul de dificil în viaţa artistică, în anul 1945 dirijând opereta „Sfinxul din Hollywood” de Ralph Benatsky, între 1945 şi 1948 a fost baterist şi dirijor la N. Stroe, Teatrul „Elly Roman” şi al Ateneului Român din Bucureşti, iar din 1947 a devenit membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor.
A fost, apoi, baterist la teatrul de estradă, între anii 1948 şi 1950, iar între anii 1949 – 1954 a concertat, ca interpret, în cadrul unor spectacole cu mare priză la public, la Sala Dalles din Capitală.
În anul 1950 a continuat studiile la Conservatorul din Bucureşti cu Alfred Mendelsohn, în cadrul unor cursuri organizate de Uniunea Compozitorilor, o perioadă în care a cochetat şi cu studii de violoncel.
În perioada 1950 – 1955 a fost percuţionist la timpane în Orchestra Simfonică a Cinematografiei, apoi, între anii 1955-1974 a fost dirijor la Teatrul Constantin Tănase, o perioadă în care, timp de doi ani (1965 – 1967) a fost şi profesor de percuţie la Şcoala Populară de Artă.
În anii ‘60 a instruit noi toboşari, viitori exponenţi ai muzicii rock, între ei, bateristul Ştefan Mihăescu de la formaţia Sideral.
A întreprins nenumărate turnee peste hotare, cum sunt cele din Egipt, Sudan, Polonia (1960, 1962, 1965), R.D. Germană, URSS (1965), Italia (1966) şi Israel.
Malagamba a fost, după cum aminteam, şi un strălucit compozitor, printre creaţiile sale muzicale aflându-se „De ziua ta”, versuri George Mihalache, „Perechea mea eşti tu”, versuri Constantin Cârjan, „Azi e mai frumos ca ieri”, versuri Aurel Felea, „Iţi mulţumesc, dragul meu”, versuri Mircea Block, „Noapte bună, vioară”, versuri Aurel Felea, sau „În aşteptarea ta”, pe versurile aceluiaşi Aurel Felea. Totodată, a semnat numeroase prelucrări şi reorchestrări după piese celebre ale lui Duke Ellington, Manuel de Falla, Gherase Dendrino sau Grigoraş Dinicu.
„Serghei” a rămas celebru şi prin „Baletul tobelor”, un solo de baterie pe care a fost creat chiar şi un dans, care a făcut furori chiar şi pe scena Olympia din Paris, în cadrul turneului francez al artistului, întreprins alături de trupa Teatrului „Constantin Tănase”, în anul 1965.
A obţinut şi câteva premii şi distincţii importante cum sunt Ordinul Muncii clasa a III-a, în anul 1963 şi menţiune la Concursul naţional de muzică uşoară de la Mamaia 1969.
Sergiu Malagamba a trecut la cele veşnice la 15 aprilie 1978, la Bucureşti.
Compozitorul Temistocle Popa arăta în volumul „Trecea fanfara militară”: „Malagamba avea, pe lângă faima unui strălucit muzicant, şi o înfăţişare deosebită, cu trupul său subţirel, nervos, cu chipul smolit şi mustăcioara à la d’Artagnan… Magazinele bucureştene se şi apucaseră să-i lanseze moda: guler à la Malagamba, croială à la Malagamba, pantofi à la Malagamba (înguşti şi cu tocuri înalte), sacouri à la Malagamba, cu revere mici… Şcolile de dans începuseră şi ele să-şi facă reclamă cu anunţul: «Predăm dansul Malagamba!». Iată-ne pe noi, cei de la malul Dâmboviţei, câştigându-ne o celebritate pe care alţii n-au avut-o. Fiindcă n-a existat niciodată un «dans Ginger Rogers», nici măcar un «dans Fred Astaire». Însă «dansul Malagamba» a fost şi s-a dansat cu frenezie.”
Malagamba a marcat timp de decenii viaţa Capitalei şi a plătit cu libertatea dreptul de a fi altfel, un desăvârşit artist şi un rebel admirat de tineri, fiind acuzat pe nedrept de interpretarea unei „muzici străine spiritului românesc“ şi de a fi „smintit tineretul“. Malagamba a rămas în istorie, poate, în primul rând, prin impunerea unui curent al normalităţii adică al manifestării spiritului liber, şic, fie şi „malagambist”…
Peste ani, în iulie 2014, S.T.U.P. Arts&Fashion a lansat un nou proiect – “Noua Malagamba a Bucureştiului”, cu bărbaţi bine îmbrăcaţi, reprezentativi din diferite domenii – modă, teatru, film, fotografie, tv, un proiect care dorea să renască curentul malagambabist al perioadei interbelice, în contextul emanciparii societăţii româneşti de atunci şi acum, acela al dress code-ului pentru întâlnirile de sâmbătă seara. Vorbim de relansarea curentulul dandy-ului bucureştean, boem, fantezist, poetic, instigând estetica frumosului, un bărbat cu identitate, cu un stil vestimentar original, lansat cu zeci de ani în urmă de celebrul Sergiu Malagamba.
