Fostul preşedinte al Bulgariei, Rosen Plevneliev, audiat în calitate de martor în cazul împotriva unui fost ministru al apărării

Fostul preşedinte al Bulgariei, Rosen Plevneliev (2012-2017), va fi audiat ca martor în cazul fostului ministru al apărării Nikolai Nencev, cu privire la acordul încheiat cu Polonia în vederea reparaţiei aeronavelor MiG-29, informează Tribunalul din Sofia. În acest proces, a fost deja audiat actualul şef al statului bulgar, Rumen Radev, în calitate de fost comandant al Forţelor Aeriene şi unul dintre principalii martori împotriva lui Nencev. Fostul ministru al apărării a fost chemat în instanţă, fiind acuzat că a săvârşit abuzuri în serviciu cu consecinţe grave. Procuratura consideră că, din mai până în septembrie 2015, Nencev nu a asigurat siguranţa şi navigabilitatea aeronavelor Forţelor Aeriene, neexecutând contractele de reparaţie a avioanelor de vânătoare cu compania producătoare rusă RSK MIG, însă desfăşurând negocieri cu Polonia în acest sens. În mărturia sa în faţa Tribunalului din Sofia, preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a evaluat acţiunile fostului ministru al apărării ca fiind „o catastrofă prin care aviația a căzut într-un colaps complet”. Nencev şi o parte a martorilor – oameni din echipa sa – susţin că decizia de a negocia cu Polonia a reprezentat o continuare a politicii NATO, stabilită în cadrul reuniunii şefilor de stat din ţările membre ale Alianţei, care a avut loc în Ţara Galilor în anul 2014. Citarea în instanţă a lui Rosen Plevneliev a fost solicitată de procuratură, însă şi apărarea lui Nencev a subliniat că audierea sa este foarte importantă, deoarece a condus delegaţia bulgară, în calitate de şef al statului, la reuniunea din Ţara Galilor în urmă cu patru ani, când au fost luate aceste decizii./ddaniela/menescu

(www.bnr.bg – 7 februarie)