Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a încheiat vizita de două zile în insula mediteraneană Corsica. Într-un discurs mult aşteptat la Bastia, şeful statului francez a fost de acord ca insula Corsica să fie menţionată în Constituţia franceză, dar a rămas neclintit în privinţa altor două cerinţe ale naţionaliştilor, şi anume oficializarea limbii corsicane alături de limba franceză şi punerea în aplicare a statutului de rezident.
Reporter: Anton Cazacu – În a doua şi ultima zi a vizitei sale în Corsica, preşedintele francez Emmanuel Macron s-a aflat la Bastia, un bastion al naţionalismului corsican unde el a ţinut un discurs pe teme politice. Şeful statului francez a spus că este de acord ca insula din Mediterana să fie menţionată în mod special în Constituţia franceză. Aceasta fiind una din principalele revendicări ale alianţei dintre autonomişti şi independentişti care conduc adunarea teritorială corsicană. Această menţionare a Corsicei în Constituţia franceză ar reprezenta în viziunea lui Emmanuel Macron o modalitate de a recunoaşte identitatea insulei şi de a o ancora în sânul Republicii Franceze. Preşedintele a rămas în schimb inflexibil cu privire la alte revendicări ale naţionaliştilor, de exemplu, recunoaşterea limbii corsicane ca limbă oficială, alături de limba franceză.
Emmanuel Macron: Am venit aici pentru a schiţa conturul specificităţii corsicane în sânul Republicii Franceze, şi asta fără prefăcătorie şi fără ambiguitate ca să nu ne pierdem timpul. Această specificitate poate să-i atribuie Corsicei un rol nou în sânul Republicii, un rol central în viziunea pe care o am despre politica Franţei în Mediterana. Ceea ce vreau este să dăm un răspuns împreună aşteptărilor legitime ale corsicanilor, în toate domeniile. Dacă vrem cu adevărat ca Insula Corsica să-şi asume pe de-a întregul rolul în sânul Republicii în această viziune mediteraneană pe care vrem să o construim, trebuie mai întâi de toate ca ea să reuşească pentru ea însăşi, să depăşească dificultăţile cotidiene, să răspundă aşteptărilor legitime ale locuitorilor săi cu singurul obiectiv de a le îmbunătăţi viaţa de zi cu zi.
Reporter: Pe de altă parte, încă din prima zi a vizitei sale în Corsica, preşedintele Emmanuel Macron a refuzat o altă revendicare a naţionaliştilor, şi anume o amnistiere a celor condamnaţi pentru acte de terorism. În discursul său de azi, şeful statului francez a promis că se va asigura securitatea şi ordinea republicană în Corsica unde vor fi mobilizaţi mai mulţi poliţişti şi jandarmi. De asemenea, se va exercita un control mai riguros atât din punct de vedere administrativ cât şi judiciar. Emmanuel Macron a mai spus că statul francez va oferi servicii publice pe tot teritoriul Corsicei, servicii repartizate între nordul şi sudul insulei, între zonele urbane şi cele rurale. De asemenea, statul francez va stimula financiar operatorii de telefonie mobilă astfel încât aceştia să asigure până în 2020 un acces la internet şi la telefonie în întreaga Corsică. Reacţionând după discursul preşedintelui Emmanuel Macron, liderii corsicani naţionalişti şi-au exprimat nemulţumirea, considerând că a fost o ocazie ratată. Ei au declarat însă că rămân deschişi la dialog./rpatulea/fcostea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 februarie