Echipele celor două Corei au participat împreună, sub drapelul unificării, la deschiderea Olimpiadei de Iarnă

Zeci de sportivi din Coreea de Nord şi din cea de Sud au participat împreună, umăr la umăr, la marşul de pe pe stadionul olimpic din PyeongChang. O experienţă colorată, uneori liniştită, alteori zgomotoasă, spectacolul a înfăţişat cinci copii într-o aventură, trecând printr-o lume imaginară, populată de animale şi creaturi mitologice şi reale. Tema principală: un mesaj de pace. Un sentiment care s-a extins în tribune, unde preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, a strâns mâna doamnei de lângă el, sora cea mai mică a liderului nord-coreean, Kim Jong-un. Pe stadion, atleţii coreeni, din Sud şi Nord, au mers alături sub drapelul unificării, iar imnul naţional a fost înlocuit de un cântec popular, tradiţional în ambele părţi ale peninsulei. Apoi, preşedintele Moon Jae-in a declarat deschisă Olimpiada din 2018./aionita/gioan

BBC SERVICIUL MONDIAL – 9 februarie