Pe fundalul unei Italii destul de dezorientate în perspectiva alegerilor din 4 martie, cu un oraş (Macerata) blindat în timpul weekend-ului din cauza manifestaţiilor masive ale mai multor organizaţii împotriva fascismului, ca răspuns la atacul xenofob de săptămâna trecută soldat cu rănirea a 6 imigranţi africani de către un simpatizant neonazist afiliat formaţiunii Liga Nordului care dorea să răzbune moartea unei tinere de 18 ani ucisă de un migrant nigerian căruia îi fusese respinsă cererea de azil, Festivalul de Muzică de la Sanremo se încheie sub semnul optimismului, al speranţei, iubirii şi toleranţei.
Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului a fost câştigată de duetul alcătuit din Ermal Meta şi Fabrizio Moro cu piesa ”Non mi avete fatto niente”, un text manifest al triumfului vieţii şi al puterii de a ierta împotriva terorismului. Pe locul doi s-a plasat grupul Stato Sociale cu piesa ”Una vita in vacanza”, o linie melodică veselă, fredonabilă, al cărui text îi pune pe locuitorii din Peninsulă să mediteze asupra sensului vieţii, care, potrivit autorilor, pare a fi acela de a trăi viaţa într-o vacanţă continuă, în loc de a realiza performanţe profesionale. Dupa două melodii cu texte „inedite”, locul al treilea a fost acordat Annalisei, care a adus la Sanremo o frumoasă piesă de iubire intitulată ”Il mondo prima di te”. La secţiunea Nouve proposte a câştigat Ultimo, cu piesa „Il ballo delle incertezze”.
Totul a decurs lin, armonios, fără polemici (cu excepţia acuzaţiei de plagiat, anulate ulterior, împotriva piesei câştigătoare), ca şi cum prin artă, respectiv prin muzică, Italia şi-ar fi exprimat deja poziţia şi sentimentele, votând pentru pace, fraternitate, acceptare, iubire, toleranţă, solidaritate şi optimism. O Italie a sentimentelor frumoase, a compasiunii, fraternităţii şi iubirii, sentimente exemplificate în câteva momente deosebit de emoţionante ale festivalului, cum ar fi, de exemplu, cele două duete din cea de-a 4-a seară, susţinute de Claudio Baglioni cu Gianna Nanini (primul) şi cu Gino Paoli (al doilea), sau monologul imigrantului nomad dintr-o ţară în alta care aude mereu acelaşi leit motiv: ‘’du-te la tine acasă”, fiind obligat să suporte toate umilinţele posibile, text recitat cu multă intensitate de actorul şi co-prezentatorul festivalului, Pierfrancesco Favino. Armonie deplină pe scenă între cei trei colegi de călătorie (lordul Baglioni, directorul artistic al festivalului, Michele Hunziker, frumuseţe, eleganţă, entuziasm şi profesionalism şi Pierfrancesco Favino, impecabil, surprinzător atunci când demonstrează că ştie realmente să cânte la saxofon şi înduioşător când, la miezul nopţii coboară de pe scenă şi aleargă în sală să-i ducă soţiei şi fiicei un buchet de flori şi un sandviş cu salam, pentru că „eu îmi cunosc familia şi ştiu că atunci când le e foame, devin agresive”. Un festival al armoniei, al speranţei, al sentimentelor frumoase şi, poate pentru prima oară, un festival dedicat în întregime muzicii care „şterge praful din viaţa şi din sufletul oamenilor”, aşa cum a spus Milva în mesajul pe care l-a transmis prin fiica sa, pe care a delegat-o să ridice premiul care i-a fost acordat pentru întreaga cariera.
Cătălina Paunel
