Agenţia croată de ştiri HINA anunţă vizita preşedintelui Serbiei, Aleksandar Vucic, în Croaţia, subliniind că Vucic „soseşte în mult aşteptata vizită, care ar trebui să atenueze încordarea relaţiilor dintre cele două state”. HINA se referă şi la unele neînţelegeri dintre principalii creatori ai politicii externe croate. În textul intitulat „Vucic soseşte în Croaţia într-o atmosferă încordată”, HINA reaminteşte că preşedintele Serbiei vizitează Zagrebul la invitaţia preşedintelui Croaţiei, Kolinda Grabar Kitarovic, care şi-a exprimat speranţa că cele două state „vor depăşi obstacolele şi evenimentele tragice din trecut şi astfel vor deschide o nouă pagină în relaţiile bilaterale”. Agenţia croată aminteşte că această vizită survine la mai puţin de doi ani de la întâlnirea din Serbia din iunie 2016, când cei doi preşedinţi au semnat „Declaraţia de avansare a relaţiilor şi rezolvare a problemelor deschise dintre Serbia şi Croaţia”. Totuşi, HINA apreciază că toate problemele importante care existau atunci stau şi în prezent în calea normalizării depline a relaţiilor dintre cele două state, grevate de moştenirea grea a războiului şi dezmembrarea Iugoslaviei. HINA îl numeşte pe Vucic cel mai puternic lider politic al Serbiei şi aminteşte că această vizită trebuia să aibă loc la sfârşitul anului 2017, dar a fost anulată după ce la Belgrad a fost ridicat un monument în onoarea maiorului Milan Tepic, declarat erou naţional în 1991 pentru participarea la luptele din oraşul Bjelovar (Croaţia)./rmihaj/menescu
(www.rts.rs – 12 februarie)