Secretul longevităţii liliecilor este ascuns în genele acestor animale – au stabilit cercetătorii. Cu cât este mai mare un mamifer, cu atât trăieşte mai mult. Liliacul face excepţie de la regulă. Cercetătorii au studiat 493 de exemplare de lilieci din speciile liliacul comun (Myotis myotis), liliacul cu urechi mari (Myotis bechsteinii), liliacul mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum) şi liliacul cu aripi lungi (Miniopterus schreibersii). Din cele patru specii, cel mai longeviv este liliacul comun. Chiar dacă, ţinând cont de dimensuinea lor, vârsta maximă a liliecilor comuni ar trebui să fie de patru ani, aceştia trăiesc totuşi 37 de ani. Cercetătorii au stabilit că, odată cu îmbătrânirea, la această specie de liliac nu se scurtează telomerii, aşa cum se întâmplă la alte animale şi la oameni. Telomerul este o regiune a ADN-ului şi este situat la capătul fiecărui cromozom. Rolul lui este de a împiedica unirea a doi cromozomi şi de a proteja ADN-ul. Însă, odată cu îmbătrânirea organismului, telomerii se scurtează, iar cromozomii îşi pierd stabilitatea. Cercetătorii au identificat la liliacul comun două gene care, în opinia lor, au un rol decisiv în longevitatea acestui animal. În opinia biologului Emma Teeling, de la University College Dublin, unul din coordonatorii studiului, procesele moleculare observate la lilieci vor putea sta la baza unor viitoare studii asupra posibilităţii prelungirii prosesului de îmbătrânire sănătoasă. Rezultatele studiului au fost publicate în revista ştiinţifică Science Advances./ademeny/ddaniela
(MTI – 10 februarie)
