Concluziile Comisiei de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009 vor fi dezbătute astăzi într-o şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului. Parlamentarii vor vota o hotărâre de aprobare a raportului comisiei, care a fost prezentat luna trecută de preşedintele comisiei, deputatul Oana Florea.
Raportul arată că în acea perioadă au fost acţiuni concertate de schimbare a şefilor de prefecturi şi deconcentrate cu intenţia de a schimba sau modifica rezultatul votului, dar, în lipsa buletinelor de vot, se poate doar deduce că au existat acţiuni de influenţare a scrutinului, spune Oana Florea, preşedintele comisiei. În privinţa întâlnirii şefei DNA, Laura Codruţa Kövesi, cu fostul director al SRI, George Maior, şi adjunctul său, Florian Coldea, acasă la Gabriel Oprea în noaptea alegerilor, comisia nu a găsit răspunsuri în această privinţă, a mai precizat Oana Florea.
Oana Florea: Având în vedere că vorbim de persoane cu funcţii importante în stat şi că aceşti oameni nu au vrut să vorbească despre scopul în care se aflau în acea seară în acelaşi loc, face să planeze suspiciunea că în seara alegerilor, aceste s-au întâlnit la un eveniment privat cu scopul de a influenţa rezultatul votului. Cu toate acestea, din probele administrate în cadrul anchetei nu se poate trage o astfel de concluzie.
Raportul a fost adoptat în comisie doar cu voturile PSD – ALDE şi UDMR, reprezentanţii opoziţiei neparticipând la acea şedinţă./ilixandru/gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 februarie)