Astăzi are loc lansarea programului pentru acest an al proiectului Timişoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii. Proiectul pentru 2021 aflat în al doilea an de implementare este în etapa de start-up, care caută să testeze noi produse culturale, să atragă publicul către acestea şi să consolideze relaţiile locale şi internaţionale. Anul acesta, printre activităţile cele mai importante se numără intervenţiile în cartierele Timişoarei, programul MultipleXity, care constă în construirea unui centru de artă, tehnologie şi inovare, precum şi debutul proiectului Mega Bega, ce presupune realizarea unor spectacole pe apa canalului care traversează Timişoara. Tot astăzi, la Universitatea de Vest are loc lansarea unui proiect ce prevede valorificarea turistică a patrimoniului cultural din Banatul românesc şi sârbesc, care va da roade şi în 2021, când Timişoara şi oraşul Novi Sad din Serbia vor fi capitale culturale europene./ovidiu/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (13 februarie)