Senatorii din comisiile economică şi de buget au amânat pentru săptămâna viitoare discuţiile pe marginea propunerii legislative privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, pentru a completa documentul cu observaţiile venite din partea Consiliului Legislativ. Proiectul de lege este cuprins în programul de guvernare al PSD şi prevede înfiinţarea unui Fond Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, cu o valoare aproximativă de 10 miliarde de euro, care se va putea folosi de veniturile din dividende ale companiilor de stat aflate pe profit. Propunerea legislativă are termen de adoptare tacită în Senat pe 20 martie, după care va merge pentru vot decizional la Camera Deputaţilor, notează redactorul nostru Amalia Bojescu./dursache/schelaru
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 februarie)